Trei autoturisme s-au ciocnit la Ştefăneşti din cauza neatenţiei unui şofer, iar evenimentul s-a soldat cu rănirea unei persoane.
Carambolul avut loc în jurul orei 19.40 a serii de marţi, în dreptul unităţii service din localitate. Ramona R., de 37 de ani, din Ştefăneşti, circula cu un Audi A6 dinspre Piteşti. Fiindcă nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, a lovit violent din spate un Volkswagen Golf, oprit la trecerea de pietoni, condus regulamentar de Florian R., de 29 de ani, tot din Ştefăneşti. În urma impactului, Golful a fost aruncat într-o Skoda, de asemenea oprită la „zebră”, la volanul căreia se afla Ion D., de 50 de ani, din Călineşti. În urma ciocnirii, Florian R. a suferit leziuni uşoare şi, întrucât acuza dureri în zona coloanei cervicale, a primit asistenţă medicală de la un echipaj SMURD al pompierilor din Piteşti. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Pe timpul cercetărilor, traficul rutier s-a derulat cu greutate.
Carambol la Ştefăneşti
Advertisement
Advertisement