O persoană a fost rănită ieri-dimineaţă în urma unei tamponări în care au fost implicate trei autovehicule – un tir, o autobasculantă şi un taxi.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 7.45 pe DN 7. În vârstă de 64 de ani, Tadeus K., cetăţean polonez, conducea un tir dinspre Vâlcea către Piteşti. Ajuns la Bascov, în satul Valea Ursului, din cauză că nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers, a lovit din spate o autobasculantă condusă regulamentar de Petrişor S., de 37 de ani, din comuna Petreşti, Dâmboviţa. În urma impactului, basculanta a fost proiectată într-o Dacia Logan taxi, condusă în aceeaşi direcţie mers de Ion V., de 46 de ani, din Călimăneşti, Vâlcea, care era oprită la o trecere de pietoni. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale consistente, dar şi cu rănirea pasagerului din taxi, Virgil G., în vârstă de 62 de ani, tot din Călimăneşti. Sexagenarul a fost preluat de o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi transportat la Spitalul Judeţean. Medicii au constatat că, din fericire, bărbatul scăpase cu răni uşoare, iar şoferul polonez s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Pe parcursul cercetărilor, traficul spre şi dinspre Piteşti s-a desfăşurat cu dificultate alternativ pe un singur fir de deplasare.