Trei sutoturisme s-au ciocnit în ieri după-amiază în zona hipermarketului Auchan Bradu. O persoană a fost rănită.
Din primele verificări rezultă că un bărbat, Cosmin T., de 35 de ani, din Galaţi, circula pe DN 65B cu un Volkswagen Passat către Autostrada A1. Din cauză că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, a lovit din spate o Dacoia Logan condusă regulamentar de Bogdan I., de 29 de ani, din oraşul Voluntari, Ilfov, care oprise să acorde prioritate la sensul giratoriu de la intrarea în curtea Auchan. Izbitura a fost atât de puternică, încât Loganul a fost împins într-un Opel, la volanul căruia de afla Nicolae G., de 67 de ani, din Scorniceşti, Olt, de asemenea oprit la sensul giratoriu.
Accidentul s-a soldat cu rănirea lui Petre I., de 64 de ani, din Voluntari, tatăl lui Bogdan I., care acuza dureri în regiunea cervicală. Sexagenarul a fost transportat cu o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat la Spitalul Judeţean. Medicii au stabilit că, din fericire, leziunile erau uşoare, iar şoferul nu a rămas internat. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi pe timpul cercetărilor traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri de deplasare.
Cu dubiţa-n şanţ
În aceeaşi zi, un alt incident a avut loc în zona Căminului Cultural din Bradu. Din cauza neadaptării vitezei la configuraţia drumului, şoferul unei autoutilitare a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta semnalizată şi a ajuns cu vehiculul în şanţ. Dubiţa a lovit şi un autoturism care era parcat regulamentar, dar din fericire în acest caz nicio persoană nu a fost rănită.
Maşini făcute zob pe Fraţii Goleşti
Un alt accident a avut loc pe bulevardul Fraţii Goleşti în apropiere de Restaurantul Mc Donald’s şi a unei benzinării din zona Gară Sud Piteşti. Adrian S., de 27 de ani, din Mioveni, conducea un VW Golf către Prundu. Din cauză că nu a păstrat distanţa, a lovit extrem de puternic un Opel la volanul căruia se afla Ionuţ B., de 30 de ani, din Budeasa, pe care l-a răsucit la 180 de grade. În urma impactului cele două maşini au rămas „sudate” una de cealaltă, au ajuns pe spaţiul verde şi s-au oprit în stâlpul metalic al unui indicator rutier. Întrucât nu mai putea deschide portiera, şoferul Opelului a fost nevoit să iasă pe geamul lateral de la volan. Iniţial incidentul a fost înregiatrat ca tamponare, însă ulterior s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fiindcă ambii şoferi acuzau dureri de cap, respectiv toracice.