Un accident care putea să aibă consecinţe grave s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute la Piteşti.
Au fost implicate patru autovehicule, iar o persoană a fost rănită.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 11.45 a zilei de sâmbătă. Constantin M., de 58 de ani, din Coşeşti, circula cu un Renault Clio pe strada Sfânta Vineri din municipiu.
În momentul când a ajuns la intersecţia cu strada Gheorghe Şincai, din cauză că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, a lovit alte trei autoturisme care aşteptau în coloană şi erau oprite pentru a acorda prioritate de trecere.
Mai întâi, bărbatul a lovit un Seat Ibiza, la volanul căruia se afla Gheorghe B., de 37 de ani, din Bucureşti, pe care l-a împins într-un VW Golf, condus de George B., de 30 de ani, din Topoloveni.
În urma impactului violent, Golful a fost împins într-un BMW condus de Flavius C., de 32 de ani, din Piteşti. Acesta din urmă a fost rănit şi transportat la spital, unde medicii au constatat că suferise doar leziuni uşoare.
Pentru scoaterea lui a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare a Detaşamentului de Pompieri Piteşti, din cauză că portierele nu mai puteau fi deschise.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi agenţii rutieri au stabilit că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool.