Cântăreț faimos din Pitești, dosar penal. A consumat cocaină și canabis și s-a urcat la volan.
Randi s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins conducând sub influența drogurilor.
Se pare că incidentul a avut loc în februarie, când artistul, pe numele său real Andrei Ștefan Ropcea, a fost oprit în trafic pe DN1 de către polițiști pentru un control de rutină.
Refuzând testarea cu aparatul drugtest, Randi a fost dus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe biologice pentru determinarea prezenței substanțelor psihoactive în organism.
Rezultatele obținute de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) au indicat consumul de cocaină și canabis. Până în prezent, nu au fost aplicate măsuri preventive împotriva cântărețului.
Incidentul a declanșat o investigație penală sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Conform raportului poliției din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, „la data de 11 februarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii au oprit un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, pe D.N. 1, în zona localității Săftica.
Solicitat să se supună testării cu aparatul drugtest, acesta a refuzat, fiind ulterior condus la spital pentru prelevarea de probe biologice necesare stabilirii compoziției toxice”.
Sursa: antena3.ro.