Cinci dintre candidaţii PNL Argeş pentru Senat şi Camera Deputaţilor au participat ieri la o conferinţă de presă, ultima dinaintea zilei decisive de duminică, când vor avea loc alegerile parlamentare. Cu această ocazie, liderul PNL Argeş, Ion Popa, a spus că argeşenii au ocazia să aleagă o echipă liberală formată din oameni corecţi şi preocupaţi de proiecte pentru judeţ şi România, iar Olimpia Doru (candidată la Senat, ca şi Ion Popa) a îndemnat populaţia judeţului să participe la vot în număr cât mai mare. Candidaţii pentru Camera Deputaţilor Lidia Constantinescu şi Dan Bica au afirmat că Argeşul are cu ce se mândri şi au prezentat o parte dintre proiectele pentru judeţ, în timp ce medicul Ioan Sîrbu, locul 2 pe lista pentru Camera Deputaţilor, a spus că „această campanie m-a marcat profund. Am întâlnit oameni trişti şi săraci. Este timpul ca această stare de lucruri să se schimbe. Să nu se uite că votul este glonţul de aur al democraţiei”.
Claudiu DIŢA