Consilierul judeţean Cătălin Bulf a anunţat vineri că lista candidaţilor pentru Senat la alegerile parlamentare din 11 decembrie a fost transmisă conducerii centrale a partidului pentru validare. Astfel, cele cinci locuri de pe listă sunt ocupate, în ordine, de către Cristian Diaconescu, Nichifor Bălan, Ovidiu Chiru, Luminiţa Galbenu şi Cristian Popescu. De remarcat faptul că pe primele două poziţii se află doi consăteni, atât Bălan, cât şi Diaconescu fiind de fel din Stâlpeni. Cătălin Bulf a spus că în curând va fi gata şi lista pentru Camera Deputaţilor. Pe aceasta s-ar putea regăsi, susţin unii, şi Tudor Pendiuc. Dar Bulf susţine că nu a avut încă o întâlnire „decisivă” cu fostul primar al Piteştiului.
Claudiu DIŢA