Ieri a avut loc proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unităţi de învăţământ preuniversitar. În Argeş, competiţia a semănat stres şi emoţii în rândurile celor 239 de concurenţi validaţi. La primul examen din cele trei obligatorii s-au prezentat 235 de dascăli argeşeni.
Inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu ne-a spus că, la testarea de ieri, au absentat patru candidaţi şi că, până la ora 17, a fost solicitată ambulanţa pentru doi concurenţi.
Cel mai grav caz a fost al directorului Liceului Teoretic „Ion Cantacuzino” Piteşti, Dumitru Ana. Cunoscutul profesor s-a prezentat la concurs, dar inima bolnavă nu l-a lăsat să susţină prima probă. Domnul Ana a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean, fiind internat la secţia de Terapie Intensivă. Şi o profesoară a fost la un pas de leşin şi a avut nevoie de salvare, însă cadrele medicale i-au acordat prim ajutor la ieşirea din sala de examen.
Proba organizată la Piteşti în două centre s-a întins pe durata multor ore, fiindcă răspunsurile au fost verificate în prezenţa candidaţilor şi a doi martori aleşi succesiv dintre participanţi.
Pe candidaţi îi aşteaptă alte două probe (în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie): analiza CV-ului şi un interviu în faţa comisiei.
Sunt declaraţi „admişi” candidaţii care au realizat cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi, din cumularea notărilor de la cele trei probe de concurs, cel puţin 105 de puncte.
La 18 noiembrie vor fi afişate rezultatele iniţiale, între 21 şi 23 noiembrie se vor putea depune contestaţii, iar până la 9 decembrie vor apărea rezultatele finale. Apoi, la 16 decembrie va avea loc validarea, în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, a respectivelor rezultate şi transmiterea acestora la minister.
Mirela NEAGOE