Ştirea cu accidentul de pe autostrada Soarelui a fost titrată sub diverse forme: carnagiu, accident cumplit, terifiant, teribil – ca să dăm doar câteva exemple dintr-un lung şir de sinonime care inspiră groaza. Iar la noi (şi nu doar la noi) groaza atrage în mod paradoxal publicul. Spunem paradoxal pentru că, în mod firesc, de aşa ceva ne ferim cu toţii.
Când se întâmplă însă altundeva decât în propria ogradă (pe stradă, în curtea vecinului, la crâşma din sat) şi altcuiva, oamenii sunt atraşi ca un magnet de asemenea „subiecte”. Vor să ştie în cele mai mici amănunte cum s-a întâmplat, vor să vadă imagini necenzurate de la locul evenimentului, ard să comenteze pe marginea subiectului şi să arate cu degetul vinovaţii. Puţini sunt însă aceia dornici şi capabili să analizeze substratul unei tragedii. Dovada? Întotdeauna ştirea iniţială (ştirea „şoc”) e cea mai citită. Analiza la rece rămâne din păcate un ecou palid pentru cititor – nu prea mai prezintă mare interes, deşi aici sunt expuse argumentele care ar putea conduce către anumite decizii importante. Este vorba tocmai de acele decizii care ar putea limita numărul tragediilor. Cu alte cuvinte, ce e cu adevărat semnificativ se pierde în… ceaţă. Accidentul de săptămâna trecută e doar un caz răsunător. Alte exemple găsiţi cu duiumul în tabloide şi în presa de scandal, cea care „se vinde” sau face trafic. Ne punem totuşi întrebarea dacă se va sătura lumea vreodată de aşa ceva, asta în contextul în care, în alte ţări, se înfiripă un „curent” al repulsiei faţă de titlurile bombastice. Sunt voci reprezentative din presa de peste Ocean care condamnă spre exemplu modalitatea televiziunilor de a-şi expune candidaţii la prezidenţiale: cu informaţii superficiale care, dacă nu au o sămânţă de scandal, nu apar pe „burtieră”. Parcă ne vin şi nouă în minte titluri de genul „nu o să-ţi vină să crezi ce a spus X-ulescu” sau „declaraţia care aruncă în aer totul”. Ce ar fi să spunem pas la aşa ceva?
George OLTEANU
