Se tot încearcă intrarea într-o nouă etapă: a modernităţii, a legalităţii, a disciplinei urbane. Asta promit edilii, la fel doreşte city-managerul Piteştiului, care are o viziune nouă despre oraş. El crede că nu e departe momentul în care vom vedea demontate chioşcurile stradale. Poate chiar cu buldozerul…
Primarul, revoltat
Cetăţenii s-au săturat de „peisajul” care le agresează privirile. Prin cartiere, dar şi prin zona centrală a urbei, pe marginea arterelor principale, la colţ de stradă şi la răspântii, sunt chioşcuri de tot felul. Mari, mici, albe, multicolore, moderne, noi, vechi, curate, murdare sau dărăpănate. O imagine pestriţă care ilustrează parcă expresia lui Mateiu Caragiale: „Ce vreţi, suntem aici, la porţile Orientului…” Aspectul acesta balcanic nu-i face bine unui oraş cu tendinţe… europene, nu doar prin aşezarea geografică. Om de acţiune care evită filozofia când e vorba de oraş, preferând o atitudine pragmatică, Cristian Gentea nu şi-a ascuns revolta la o recentă întâlnire cu presa: „Vă place lenjeria intimă atârnată aşa, la vedere, pe stradă?” Se referea la un chioşc amplasat în zona centrală, chiar în apropierea Pieţei „Vasile Milea”. Când o spune un om de rând, poate nu aud prea mulţi, chiar dacă îşi postează părerea pe reţelele de socializare. Dar când îşi varsă năduful chiar primarul, atunci nu e de glumit. Alesul urbei nu şi-a exprimat doar o părere ca-n faţa unei expoziţii de artă. Nu valoare estetică are afirmaţia sa. Ci puterea unui ordin pentru subalternii care trebuie să ia măsuri.
În sprijinul comercianţilor
Aşa cum v-am informat, city-managerul municipiului a expus public paşii care vor fi urmaţi pentru a schimba această stare de lucruri din domeniul comerţului stradal. Nimeni nu contestă faptul că agenţii economici contribuie la bugetul local, dar dincolo de beneficiile financiare ale primăriei, trebuie să se ţină cont şi de aspectul vizual. Un turist care tranzitează „oraşul dintre dealuri” cu ce impresie rămâne? A început identificarea construcţiilor amplasate pe domeniul public, proces care va continua. Sunt vizate nu doar chioşcurile, ci şi dozatoarele pentru cafea. În paralel, în birourile primăriei se lucrează la întocmirea unui regulament de funcţionare în privinţa comerţului stradal
„Estetica oraşului are de suferit. E necesar un proiect unitar pentru toate gheretele, chioşcurile, tonetele. Vor fi modele unice, pentru florării, chioşcuri de acelaşi fel şi de aceeaşi culoare, pentru chioşcurile de ziare la fel şi aşa mai departe” – afirmă ferm Lucreţiu Tudor, din fotoliul său de city-manager. Se vine astfel în sprijinul comercianţilor care, pe de o parte, vor avea condiţii mai bune pentru a-şi desfăşura activitatea, iar pe de alta, clienţi mai mulţi, atraşi inclusiv de frumuseţea spaţiului.
August de… foc
În această lună, zice-se, se va lucra intens pe acest „front” şi tot de la tânărul şi energicul expert în finanţe şi administraţie aflăm că până la sfârşitul lui august trebuie finalizată inventarierea tuturor spaţiilor de acest fel. Toţi agenţii economici care deţin chioşcuri, tonete, gherete trebuie să îşi pregătească actele. Vor fi întrebaţi de „sănătate”. Vor primi toate informaţiile necesare şi, printr-o bună comunicare şi colaborare cu factorii decizionali, vor reuşi să îşi desfăşoare în continuare activităţile, dar acceptând noile condiţii, astfel încât toată lumea să fie mulţumită. Sunt şi situaţii în care chioşcurile au fost lăsate de izbelişte, în paragină. Sunt ruginite, cu geamurile sparte, cu acoperişul deteriorat. Unele au devenit „locuinţe” pentru oameni ai străzii consumatori de „aurolac”. Deţinătorii şi-au pierdut urma, au dispărut plecaţi în lumea largă. În astfel de cazuri, dacă nu se pot demonta chioşcurile bucată cu bucată, se va acţiona cu utilajele din dotare, inclusiv cu buldozerul.
N.red. În ceea ce ne priveşte, cum spuneam, susţinem o astfel de acţiune. Avem, însă, mari rezerve în privinţa termenelor anunţate de municipalitate în privinţa unei acţiuni de o asemenea complexitate.