Virgil Popescu, ministrul economiei, a vorbit, recent, în cadrul unei emisiuni TV, despre redeschiderea mall-urilor, dar și a restaurantelor din România.
Potrivit ministrului economiei, o dată ”probabilă” pentru ca restaurantele să poată primi din nou clienți este 1 iulie 2020:
„Eu am fost unul dintre susținătorii deschiderii restaurantelor în această perioadă. Însă există un risc epidemiologic foarte mare. Încercăm ca în următoarea perioadă de relaxare să includem deschiderea restaurantelor. Vorbim de 1 iulie”.
Acesta a mai spus că, în ultima perioadă, a avut discuții cu reprezentanții mall-urilor, cărora le-a reproșat faptul că au cerut chirie și în perioada pandemiei de coronavirus, când magazinele au fost închise.
”Sperăm să găsim o formă la nivelul ministerului pentru a sprijini magazinele care au avut de suferit în perioada de pandemie. Vor fi bani europeni care vor merge spre hoteluri, HoReCa, evenimente și transporturi”, a precizat ministrul economiei
Vor fi bani nerambursabili, granturi de 350 de milioane de euro. Vor fi și 550 de milioane pentru investiții. Acolo e nevoie de o coparticipare de 15%”, a declarat Virgil Popescu.
Un Comentariu
Anonim
Falimentati horeca,nemernicilor!