Când se decide soarta primarului Ion Georgescu. Va scăpa de arest?
Curtea de Apel Pitești va judeca joi, pe 12 octombrie, contestația depusă de apărătorii primarului Ion Georgescu la măsura arestării preventivă dispusă de Tribunalul Argeș pe 6 octombrie.
Arestat preventiv pentru trafic de influenţă, Ion Georgescu, primarul Mioveniului, a contestat decizia magistraților de la Tribunalul Argeș. Edilul a adus o serie de contraargumente la cele depuse de către procurorii anticorupție, în referatul prin care au solicitat arestarea. Dosarul urmează să intre pe rolul Curţii de Apel Pitești, care va trebui să hotărască dacă menţine decizia instanţei de fond sau va stabili altă măsură (arest la domiciliu ori control judiciar – n.n.). Între timp, în spaţiul public au apărut denunţul formulat de Valerică Nicolae, directorul Poliţiei Locale Piteşti, şi înregistrări ale discuţiilor dintre acesta cu primarul. Semn că denunțătorul mergea la întâlniri cu primarul „înarmat” cu mijloace de înregistrare video şi audio.
Suspendat din funcţie Vineri, prefectul Radu Perianu a semnat, în baza reglemetărilor legale prevăzute de Codul Administrativ, ordinul de suspendare din funcţie a primarului Ion Georgescu, urmând ca prerogativele să fie preluate de viceprimarul Ciprian Mihail Țurlea. Suspendarea nu este definitivă, fiind valabilă până când instanţele de judecată vor pronunţa, definitiv, o hotărâre în dosarul care-l vizează în pe edilul-şef din Mioveni.
Cercetări începute „in rem” Potrivit DNA Piteşti, denunțul a fost făcut pe 12 iunie 2023, dată la care a şi început urmărirea penală „in rem” (cu privire la faptă, n.n.) deși denunţătorul, Valerică Nicolae, directorul Poliției Locale Pitești, a afirmat că i-a dat primarului Georgescu 10.000 de euro, la sfârșitul anului trecut. „La începutul anului 2022, se menţionează în denunţ, am văzut în presa locală mai multe anunţuri ale primarului oraşului Mioveni, respectiv ale numitul Georgescu Ion, cât şi ale managerului de la acea dată, al Spitalului Mioveni (…), prin care informa opinia publică despre faptul că au nevoie de medici în diferite specialităţi, la acest spital. Din câte îmi amintesc – cred că în luna martie 2022 – am mers la primarul Georgescu, pe care îl cunoşteam de circa 30 de ani, pentru a-l întreba în ce condiţii poate fi angajată fiica mea, la Spitalul Mioveni. În toamna anului 2022, nu mai reţin exact data, am mers la biroul primarului (…) pentru a purta discuţii referitoare la angajarea fiicei mele (…). Această discuţie a fost iniţiată de către mine, iar primarul a fost de acord să ne întâlnim la biroul acestuia, după orele 18.30”.
„Cât mă costă?” „Discuţia s-a purtat pe holul primăriei, întrucât acesta m-a aşteptat în acest hol, unde l-am întrebat direct: Domnu primar, spuneţi-mi şi mie cât mă costă ca să o angajez pe fiica mea ca medic chirurg la Spitalul Mioveni? Iar acesta mi-a răspuns: Lasă bă, că te cunosc de multă vreme, 30.000 euro pentru tine, că te cunosc. Cu această ocazie, nu am mai discutat alte aspecte. Ştiind că se apropie momentul ca aceasta (fiica, n.n.) să-şi găsească un loc de muncă, în luna martie 2022, m-am deplasat la Primăria Mioveni, unde m-am întâlnit cu primarul Georgescu Ion. Am purtat o discuţie cu acesta, pe holul primăriei. Asupra mea aveam suma de 10.000 pusă într-un plic pe care l-am introdus într-o pungă de protocol, împreună cu o sticlă de whisky Lagavulin. În discuţia cu primarul i-am spus că în acea pungă se află suma de 10.000 euro, ce reprezintă un avans, urmând ca diferenţa de 20.000 euro să i-o dau după ce fata mea va fi angajată la Spitalul Mioveni. Acesta a luat punga cu întreaga sumă de bani, inclusiv cu sticla de whisky”.
Întâlniri repetate „În luna ianuarie 2023, i-am dat un mesaj primarului (…), întrebându-l când pot să trec pe la el. Acesta mi-a spus să vin a doua zi, la ora nouă, la cabinetul său. M-am prezentat la ora stabilită, iar când am ajuns acolo, împreună cu primarul (…) ne-am deplasat la Spitalul Mioveni, unde m-a prezentat managerului spitalului, directorului medical şi directorului economic. Le-a spus acestora că fata mea a făcut practică la Spitalul Mioveni şi că urmează să fie încadrată la acel spital. La afirmaţia primarului Georgescu, atât managerul spitalului, cât şi directorul medical au răspuns că nu se poate acest lucru prea repede, ci în circa unu – doi ani, întrucât schema de personal era ocupată. Precizez că, anterior, primarul Georgescu îmi spusese că va fi încadrată la spital în două – trei luni, după obţinerea diplomei şi a parafei de medic, documente pe care fiica mea le obţinuse, în luna februarie 2023. În luna martie 2023, m-am întâlnit din nou cu primarul (…), pe holul Primăriei Mioveni, căruia i-am reproşat că m-a minţit că o va angaja în două – trei luni, în condiţiile în care la spital mi se spusese că nu se poate mai devreme de unu – doi ani, acesta spunându-mi să stau liniştit că, până la sfârşitul anului 2023, o rezolvă, urmând să mă sune, la momentul potrivit. Nu au fost de faţă alte persoane la discuţiile purtate cu primarul Georgescu Ion pe această temă şi nici nu deţin discuţii înregistrate cu acesta, întrucât aveam încredere în el”.
Fiica, debusolată Într-o declaraţie dată anchetatorilor, Sânziana Alina Nicolae a spus că s-a întâlnit de mai multe ori cu primarul Ion Georgescu, fiind însoţită de tatăl ei, atât la Primăria Mioveni, cât şi la Spitalul Mioveni, unde o perioadă ea a activat ca voluntar. Aceasta a afirmat că a rămas debusolată în urma discuţiilor purtate la spital, după ce managerul Mircea Stoian şi directorul medical, Alexandru Iacobescu, i-au spus că, poate, peste vreun un an ar putea să apară un post liber de medic chirurg. În acest context, tânăra doctoriţă s-a angajat ca medic la Spitalul din oraşul Costeşti, însă dorind s-o aibă cât mai aproape de casă şi de familie, tatăl său a dorit cu orice preţ să o aducă, prin transfer, la Spitalul Mioveni.
Atitudine nesinceră Potrivit procurorilor anticorupţie, cu ocazia audierii în calitate de suspect, Ion Georgescu a susținut că cei 10.000 de euro restituiți pe 4 octombrie lui Valerică Nicolae reprezintă rambursarea unui împrumut acordat, anterior, de cel din urmă. „Însă acest aspect este în contradicție totală cu probatoriul administrat în cauză, în condițiile în care, cu ocazia audierilor, Nicolae Valerică a susținut că cei 10.000 de euro reprezintă o parte din suma de 30.000 de euro pe care Georgescu Ion o acceptase pentru a interveni pe lângă persoanele cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni, pentru a o încadra pe Nicolae Sânziana Alina, fiica lui Nicolae Valerică, în funcția de medic chirurgie generală la această unitate medicală. Aspect care se coroborează cu procesele-verbale de redare a discuțiilor în mediu ambiental, în care cei doi vorbesc despre suma de 10.000 euro dată în scopul indicat de Nicolae Valerică și nu în scopul indicat de Georgescu Ion, respectiv cu titlu de împrumut. „Atitudinea nesinceră a lui Georgescu Ion rezultă inclusiv din aspectele invocate de către acesta cu ocazia audierii ca suspect referitoare la împrejurările în care Nicolae Valerică i-ar fi solicitat sprijinul (…)”, susţin procurorii DNA.
„Dacă știam că…” Primarul Georgescu l-a asigurat pe Valerică Nicolae că va onora partea de înţelegere şi că Sânziana Alina Nicolae va fi încadrată la Spitalul Mioveni, în cursul anului viitor. Totodată, s-a arătat dispus să îi restituie suma de bani primită. Văzând că Valerică Nicolae era nemulţumit că fiica sa nu fusese încă încadrată şi că angajarea era amânată pentru anul 2024, primarul Ion Georgescu l-a chemat pe Valerică Nicolae în data de 4 octombrie, după terminarea programului de lucru, la sediul Primăriei Mioveni, unde i-a restituit, într-o pungă, suma de 10.000 euro. „Pot să mă uit, sau…? Da, sunt toți banii, cinci o dată, cinci o dată, 10.000. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, trebuia să… să ne înțelegem de la început”, a spus Valerică Nicolae, în momentul primirii banilor. „Viaţa merge înainte şi om vedea”, a fost replica primarului, după cum se arată în referatul cu propunerea de arestare, al procurorilor anticorupţie, care au realizat flagrantul. În declaraţia dată anchetatorilor, primarul Georgescu preciza: „În urmă cu o săptămână, numitul Nicolae Valerică mi-a sugerat să-l ajut cu fiica lui pentru a ajunge la Spitalul Mioveni, iar eu i-am spus că nu am făcut în viața mea așa ceva, nu fac și să fie om serios. În momentul în care au apărut ofițerii de poliție, punga cu cei 10.000 de euro se afla în posesia numitului Nicolae Valerică. Dacă știam că denunțul a fost formulat de numitul Nicolae Valerică, le-aș fi spus ofițerilor de poliție că a venit să mă mituiască”.