La Autogara Sud Piteşti, vreo zece barăci cu aspect sordid aşteaptă înşiruite, ca vagoanele unui tren prăpădit, să le vină câţiva călători. Pe una scrie „cafe bar”, alături, pe alta, e adăugat pe… americăneşte „& grill”, mai departe e un butic „cu de toate”, apoi păcănele, apoi iar o „bombă” şi încă una, şi încă una… Tabloul acesta seamănă cumva cu unul de pe vremuri, din capitală, când, în drumul lor spre Gara Basarabi, oamenii se opreau puţin în apropiere, „la Rezematu'”, să radă una sau două halbe de bere „la botu’ calului”.
În general, tot pentru bere vin clienţii şi la autogara din Piteşti. Şi pentru mici. Doi-trei pe „terasa” de colea, alţi doi dincolo şi aşa mai departe. Oamenii au în faţa ochilor un peisaj la fel de lugubru, dar care nu pare a le crea nicio emoţie: platoul plin de şleauri al autogării, printre care fac slalom microbuzele. Cam de 30 de ani se întâmplă asta! De trei decenii, de când trăim în democraţia asta prost înţeleasă, doar degradarea pare a se dezvolta în această zonă.
În fine, am mers pe lângă şirul de barăci până la capăt, la ultima terasă, acolo unde o femeie ne-a întrebat amabil: „Ce doreşte domnii?” Doar ne uitam. Nu i-am spus că domnii „doreşte” să vadă cu ochii lor locul în care un om de 63 de ani a murit zilele trecute după intervenţia brutală a unor poliţişti. Locul faptei: o aşa-zisă terasă din lemn, cu câteva mese. Da, era posibil ca de la friteuza care a luat foc să se fi aprins toate coşmeliile alea. Şi atât. Mai mult nu! Trecerea de la viaţă la moarte s-a petrecut însă după intervenţia unor agenţi de poliţie. Or, tocmai aici este tragismul situaţiei.
Un psihiatru ar intra probabil în mintea poliţistului care a dat cu bietul om de pământ şi i-a pus piciorul pe gât şi ne-ar oferi nişte posibile explicaţii: că e tânăr şi a vrut să facă pe grozavul, că se consideră un „mascul alfa”, că i-a lipsit afecţiunea în copilărie etc. Nu ştim, poate că da, poate că nu. Un lucru iese însă clar în evidenţă: nivelul cel puţin îndoielnic de pregătire a unor agenţi de poliţie, dar şi a celor care le fac instrucţia necesară.
În Manualul pentru formatorii poliţiştilor – pe care, se vede treaba, nu îl citesc mulţi poliţişti! – se află chestiuni fundamentale cuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. De pildă, scrie acolo că dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Şi mai scrie că „folosirea forței este justificată numai dacă este strict necesară (…). Poliția ar trebui să încerce mai întâi o soluționare pașnică a unui conflict prin utilizarea unor abilități de comunicare precum negocierea, medierea sau convingerea”.
E cam târziu pentru astfel de lecţii, nu? Sau pentru cunoaşterea legii! Un om a fost dus la groapă, iar mulţi „smardoi” poartă uniformă. Apropo de asta, scriitorul american Isaac Asimov avea o vorbă: „Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei”.
