60 de cupluri au fost premiate ieri cu „Diplome de fidelitate” de primarul Cornel Ionică, în numele municipalităţii: şapte pentru 60 de ani de căsnicie neîntreruptă („Nunta de diamant”) şi 53 pentru 50 de ani de căsnicie neîntreruptă („Nunta de aur”). Familiile au primit diplome, bani (câte 600 lei) şi flori. Fiecare cuplu cu povestea lui…
Iubire cusută în pagini de carte
Printre cei ajunşi la 60 de ani de căsnicie i-am întâlnit ieri la Primărie şi pe Maria (83 de ani împliniţi cu o zi înainte!) şi Ion Olteanu. Au doi copii de la care s-au ales şi cu doi nepoţi. Aşteaptă încă strănepoţii. Se ştiu de la 17 ani, iar la 22 de ani s-au căsătorit. Ea – croitoreasă; el – librar. „Înainte, lumea citea mai mult; unora le reţineam anumite cărţi care aveau mare căutare…”, ne-a spus domnul Olteanu. „Ca să rezişti în căsnicie îţi trebuie multă iubire, dar şi multă răbdare. Fără iubire şi răbdare nu se poate sta împreună atâta vreme!”, ne-a atras atenţia doamna Olteanu.
Secretul
Nicolae Vizuroiu şi soţia sa Maria (profesori de matematică) s-au numărat printre sărbătoriţii de ieri cu „Nuntă de aur”. Fost inspector şcolar general adjunct al judeţului Argeş, Nicolae Vizuroiu se mândreşte cu 45 de ani de carieră, timp în care a educat circa 150.000 de copii, după propriile socoteli. Doamna ne estimează acelaşi număr. Una dintre fiice le-a urmat calea şi predă acum la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”, în vreme ce alta este inginer TCM. Cei doi se mândresc şi cu cei patru nepoţi. „50 de ani de căsnicie? Alţii nici nu trăiesc atât!”, aproape că s-a mirat domnul Vizuroiu. Vrem să le ştim şi secretul reuşitei. „Înţelegere, mici compromisuri şi sacrificii dublate de iubire”, ne-a spus doamna Vizuroiu.
Iubire fără graniţe
O frumoasă poveste de dragoste trăiesc încă Georgeta (69 de ani) şi Alexandru Bădulescu (76 de ani). Cei doi s-au cunoscut într-un tren spre Suceava (doamna este de fel din Basarabia). „Am «vorbit» de atunci vreo doi ani numai prin scrisori. Le am şi acum! Le-am spus copiilor că vreau să mi le aşeze la căpătâi când voi pune mâinile pe piept”, ne-a spus doamna Bădulescu. Au împreună doi copii şi trei nepoţi. Au lucrat la Micromotoare: ea la CTC, el tehnician. Soluţia problemelor în căsnicie: trebuie să fie tratate cu mult calm. Altfel spus, să lăsăm unii de la alţii.
„Respect”…
Ioana (79 de ani) şi Gheorghe Călin (84 de ani) sărbătoresc „Nunta de diamant”. Domnul a lucrat în construcţii, doamna în comerţ. Au trei băieţi de la care se bucură de patru nepoţi şi au şi strănepoţi. Şi-au văzut, cum se spune, visul cu ochii. „Mixul” de ingrediente pentru o căsnicie de durată şi fericită este clar, în opinia lor: „Încredere, iubire, înţelegere şi respect”. Încheiem aici, nu fără a nota, amar, şi remarca unui angajat al primăriei care a asistat la festivitate: „Trebuie să ne uităm bine la oamenii ăştia. La cât durează azi căsniciile, sunt cam printre ultimii care mai prind 50 sau 60 de ani de căsătorie!”. Trist, dar (în parte) adevărat…