Zilele trecute am ajuns în Craiova, un oraş cu circa 300.000 de locuitori. Bănia s-a schimbat mult faţă de perioada în care am făcut eu acolo liceul, iar asta se vede încă de la intrare. Zeci de firme mai mari sau mai mici au acaparat spaţiile de la intrările în oraş, iar vechi embleme economice ale capitalei Olteniei au dispărut. Sau s-au transformat, cum e şi cazul celebrei uzine Electroputere. Ei bine, halele acesteia – în care lucrau circa 20.000 de oameni – adăpostesc acum o imensă galerie de complexe comerciale. Electroputere Parc a mai rămas doar cu…. numele. Şi imediat m-am dus cu gândul la Argeşul meu în care hipermarketurile au luat locul unor mari întreprinderi…
Ce punem în loc?
Am scris în repetate rânduri despre problemele industriei argeşene care a ajuns acum să respire numai graţie Dacia. Vechi unităţi emblematice, precum Arpechim sau Rolast, s-au închis şi au dispărut mii de locuri de muncă. Pe platforma ARO din Câmpulung Muscel se depozitează, mai nou, deşeuri toxice, iar în locul fostei Fabrici de Bere se ridică acum centre comerciale. Hipermarketurile au devenit un fel de coloană vertebrală a lumii în care trăim. O lume în care producţia a fost subjugată de consum. Ce punem însă în locul unităţilor dispărute? Nu apar decât rareori făbricuţe noi; investiţiile străine din Argeş sunt în impas; nu se fac centre de colectare şi de prelucrare a producţiei agricole; nu avem investiţii în drumuri sau infrastructură edilitară aşa cum ar trebui. Şi atunci, de unde plus valoare? Când în loc de locomotive electrice „produci” spaţii de cumpărături, ce pretenţie să mai ai la un loc decent la masa ţărilor care contează?
