În urmă cu câteva zile, eram la cabinet, gata să încep consultațiile. Așa cum a fost în toată luna iunie din acest an, afară ploua torențial, confirmând prognozele codurilor galben, portocaliu și roșu, de parcă România n-ar mai fi în mijlocul Europei, ci undeva în Pacific.
A sunat telefonul fix de pe birou. Când am ridicat receptorul, am auzit vocea catifelată și dicția fără cusur a unei femei tinere: „Alo? Sunteți doctorul Viorel Pătrașcu? Vă rog să aveți disponibilitatea de a mă asculta câteva minute. Vă sun din Galați. Eu lucrez de mulți ani în Anglia și sunt venită, pentru câteva zile, să-mi văd părinții. Care-i problema? Tatăl meu, în vârstă de 75 de ani, a fost consultat, recent, iar cineva de la acel cabinet i-a spus că formațiunea tumorală apărută pe piele se numește „canceroaică”. I s-a transmis să revină, însoțit de un aparținător, spre a se decide conduita terapeutică.
Între timp, am sosit în țară și am început să mă informez la diferite cadre medicale despre această suferință. Toți au ridicat din umeri și mi-au spus precum Marin Preda, când a văzut prima oară o girafă: Așa ceva nu există! Am căutat informații pe net. Astfel am aflat că, la Pitești, profesează un dermatolog care, fiind și publicist, a scris, în presa argeșeană, ceva despre… canceroaică, în anul 2022. Din acest motiv v-am contactat”.
I-am răspuns că acest termen face parte din folclorul rural mioritic. L-am auzit de multe ori din gura unor bolnavi diagnosticați cu cancer de piele. Replica lor a fost: Bine că nu este… canceroaică, pentru că ar face pui ce s-ar împrăștia spre alte organe, prin metastazare.
Am sfătuit-o să nu se ia după cai verzi pe pereți, urmând tratamente empirice tembele, recomandate de binevoitori, părerologi, autodidacți sau vraci. La Galați sunt dermatologi foarte avizați. Numai biopsia unei tumori stabilește clar dacă-i varianta „canceroaică”. Asta presupune excizia chirurgicală a respectivei formațiuni.
