# „Cuza a fost un personaj iubit de către istoriografia comunistă datorită ascendenţei din popor. În 1853 s-a pus problema îndepărtării lui Cuza pentru că o luase pe arătură” – spune istoricul Cornel Carp.

Azi, la emisiunea „Subiect de presă”, Mica Unire, jocurile politice şi can-can-urile acelor vremuri au fost aduse în discuţie, fără perdea, de către col. (r) Cornel Carp, istoric. Gazdele din platou, Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, au încercat să-l promoveze pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza ca făuritor al Micii Uniri şi al marilor reforme (din armată, învăţământ, sistem funciar, politică ş.a.m.d.), dar, în datele oferite de  istoric, lucrurile au stat cu totul altfel. 

Festivism

„Tratăm puţin festivist evenimente de acest gen. Au fost destule neînţelegeri, iar ulterior încărcarea istorică maculează într-o anumită măsură faptele în sine. Din respect pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, ar trebui să spunem lucurilor pe nume. Dacă nu era acceptul şi interesul marilor puteri, puteau să fie zeci de Cuza, zeci de Moşi Ioni Roată că nu se întâmpla nimic” – a spus istoricul

„Mi se pare destul de clar evidenţiată atitudinea marilor puteri, în 1853. Cu puţin timp înaintea războiului din Crimeea, a fost o conferinţă la Viena unde s-au întâlnit Franţa, Anglia, Rusia, Turcia şi Austria. S-a pus problema Unirii Principatelor, s-a văzut clar care este poziţia faţă de această doleanţă a românilor şi evenimentele chiar au urmat acest curs. Cei care s-au împotrivit cu fermitate unirii au fost austriecii şi turcii, ţări implicate direct în acest spaţiu geografic. Practic, ceea ce ne-a favorizat enorm a fost Războiul Crimeii, când marile puteri europene au considerat că Rusia devine agresivă în Balcani şi atunci, la Congresul de Pace de la Paris, din 1856, se considera că a venit momentul să se creeze în zona Dunării un spaţiu-tampon care să blocheze accesul ruşilor. Translatând, trebuie să ne gândim că, dacă românii vor mai realiza ceva, absolut obligatoriu trebuie să existe nişte interese în zonă care să susţină aceste doleanţe. Fără context internaţional nu se poate face nimic” – a continuat colonelul.

Masoneria, implicată

„Situarea elitei politice române într-o anumită zonă a masoneriei europene a sprijinit actul de unire. Ion Brătianu, chiar dacă nu era un mason, avea acces în aceste zone. Divanurile ad-hoc constituite au cerut un domn străin, dintr-o dinastie mare europeană. Evident, Cuza este un personaj foarte complex şi greu de tratat din punct de vedere istoric. Este văzut ca reformator, dar excentric şi cu o viaţă tumultoasă. Până la urmă, metehnele sale s-au dovedit a fi folositoare. Întâmplarea a făcut ca soţia caimacamului Nicolae Vogoride să fie una dintre amantele lui Cuza. Aşa a pus mâna pe scrisorile compromiţătoare a căror publicare a iscat un scandal diplomatic între marile puteri şi Turcia, punându-se apoi bazele viitoarei Uniri” – a spus Cornel Carp.

Clişee din comunism

„Marele clişeu ţine de reformele lui Cuza. Păi, nu l-a făcut Cuza, aici e problema. În spatele lui Cuza a stat elita reformatoare românească, în frunte cu marele om politic Mihail Kogălniceanu. Între Cuza şi Kogălniceanu era o diferenţă ca de la cer la pământ. Cuza a fost un personaj iubit de către istoriografia comunistă datorită ascendenţei din popor. Or, metehnele lui Cuza s-au văzut. În 1853 s-a pus problema îndepărtării lui Cuza pentru că o luase pe arătură” – a conchis istoricul.

Distribuie pe Facebook