La sfârşitul lunii trecute, pe fosta platformă ARO din Câmpulung erau 2.400 tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase depozitate de firma Global Eco Center. În acest context, conducerea SC Landmark Management, care acum nouă ani a cumpărat activele fostei uzine constructoare de autoturisme de teren, i-a identificat pe cei 57 agenţi economici generatori de deşeuri. Printre ei sunt mari producători din domeniile metalurgiei, extracţiei şi prelucrării petrolului, distribuţiei carburanţilor, inclusiv gaze, transportului pe cale ferată, a cauciucului etc. Potrivit prevederilor legale, toţi aceştia sunt obligaţi să ridice şi să elimine respectivele reziduuri, în condiţiile în care firma Global Eco Center nu mai deţine autorizaţiile impuse de lege pentru desfăşurarea activităţii şi a lăsat totul baltă. Din acest motiv reprezentanţii Landmark Management au transmis informări despre această situaţie Ministerului Mediului, premierului, Prefecturii şi autorităţilor locale, cărora le-a solicitat sprijin în rezolvarea problemei. De asemenea, se intenţionează formularea de plângeri penale împotriva deţinătorilor de deşeuri, pentru a fi obligaţi la ridicarea şi neutralizarea lor şi să prezinte dovezi în acest sens. Notificaţi recent, unii dintre cei în cauză şi-au manifestat intenţia şi disponibilitatea de a ridica reziduurile care le aparţin, dar nu au reuşit, pentru că n-au primit, culmea, suportul autorităţilor de mediu. Toate aceste demersuri nu sunt deloc întâmplătoare, ci au drept scop rezolvarea unei situaţii considerate destul de grave şi preîntâmpinarea producerii unui accident ecologic pe platforma de sub Măgura, cu consecinţe greu de prevăzut.
Vă reamintim că, la începutul lunii octombrie 2013, la acest depozit a izbucnit un incendiu deosebit de puternic. Au ars 22 tone de uleiuri minerale şi fitre auto aduse la reciclare, iar nori groşi de fum s-au răspândit deasupra municipiului de la poalele Mateiaşului, făcând aerul dificil de respirat. Pentru stingerea flăcărilor au acţionat nouă autospeciale ale pompierilor militari din Argeş şi Vâlcea, iar în timpul intervenţiei un salariat al firmei Global Eco Center şi trei pompieri au fost uşor răniţi. La acel moment, în depozit se aflau circa 3.700 tone deşeuri periculoase şi nepericuloase, printre care şi 35 kg cianuri, aflate, din fericire, într-o zonă izolată, unde flăcările nu au ajuns.
Val. NICOLAU