Campionul internaţional de şah Aleksandar Arandjelovic, din Serbia, s-a aflat miercuri în Piteşti unde a susţinut un simultan de şah pentru juniorii argeşeni. Această acţiune excepţională s-a desfăşurat la Muzeul Judeţean, iar la confruntarea cu marele campion s-au prezentat nu 20 de juniori (n.r. – aşa cum vă anunţasem), ci 30. Participanţii au fost stabiliţi de către o comisie din cadrul Clubului de Şah „Micul Regat” (preşedinte executiv Cristache Toculeţ), special constituită în acest sens.
Festivitatea de deschidere a simultanului de şah a avut loc la ora fixată de organizatori, 17. Evenimentul părea unul fără surprize şi era programat să dureze două ore, însă micii şahişti nu au fost de acord şi au luptat cu înverşunare până la ora 22. Maestrul sârb a fost învins de cinci ori de către juniorii argeşeni.
Un copil de şapte ani a reuşit să-l învingă pe maestru în 32 de mutări. Acea partidă a fost pentru campionul sârb ca o ghilotină, cum avea să declare la finalul simultanului însuşi Alex Arandjelovic.
Au fost decernate trei cupe, iar cei care au intrat în posesia lor au fost Rebeca Voicu, respectiv Costin Alexandru, 12 ani, şi Axente Lucian, 7 ani.
Din această activitate toţi elevii au avut de câştigat, iar aceste acţiuni se vor amplifica în perioada următoare având în vedere parteneriatul încheiat între asociaţia şahistă din Serbia şi Clubul „Micul Regat”, dar şi cel cu Muzeul Judeţean.
Monica CRISTEA