SC Salubritate 2000 a demarat o acțiune de informare și de conștientizare a utilizatorilor serviciului de salubrizare cu privire la modul de colectare separată a deșeurilor. Afișe informative, în acest sens, sunt lipite la scările de bloc din Piteşti, fiind, de asemenea, distribuite și materiale informative atât utilizatorilor casnici, cât și utilizatorilor care locuiesc la bloc.
Prin aceste demersuri, se urmărește creșterea gradului de informare și conștientizare a populației privind gestionarea corespunzătoare a deșeurilor și dezvoltarea permanentă a activității de colectare separată. Colectarea separată a diferitelor tipuri de deșeuri începe din casa fiecăruia dintre noi și este primul pas spre procesul de reciclare.
Deșeurile reciclabile sunt deșeurile care pot constitui materie primă într-un proces de producție pentru obținerea produsului inițial sau a altora: hârtie/carton – containerul ALBASTRU sau inscripționat corespunzător; plastic/metal – containerul GALBEN sau inscripționat corespunzător;sticlă – containerul VERDE sau inscripționat corespunzător.
Prin campaniile desfășurate, ne dorim o schimbare în ceea ce privește obiceiurile de debarasare a deșeurilor.Pentru un Pitești curat este nevoie de muncă în echipă! Colectarea separată a deșeurilor este obligație legală pentru toți cetățenii.