Echipa PMP Argeş, în frunte cu preşedintele Cătălin Bulf, consilierul judeţean Eduard Dima, consilierii locali Ilie Bărbulescu şi Mihai Alexandrescu, dar şi mai mulţi membri ai organizaţiei de tineret, se deplasează în cartierele piteştene unde îi invită pe oameni să scrie ce îi nemulţumeşte în oraş, dar şi ce sugestii au. Caravana PMP Argeş a mers în ultimele zile în Trivale, Războieni, Craiovei şi Prundu, continuând în zilele următoare şi în celelalte cartiere. „Ne gândim la piteştenii din cartiere şi îi invităm să-şi scrie problemele şi sugestiile pe flyerele pe care le-am distribuit împreună cu tinerii din PMP Argeş. De asemenea, îi invităm pe toţi piteştenii la sediul PMP Argeş din strada Sfânta Vineri să discutăm despre problemele oraşului nostru!”, a declarat preşedintele PMP Argeş, consilierul judeţean Cătălin Bulf. A început, iată, campania electorală.
Claudiu DIŢA