Salubritate 2000 S.A. continuă acțiunea de informare și de conștientizare a utilizatorilor serviciului de salubrizare cu privire la modul de colectare separată a deșeurilor. Materiale informative, în acest sens, sunt distribuite atât utilizatorilor casnici, cât și utilizatorilor care locuiesc la bloc.
Colectarea separată a diferitelor tipuri de deșeuri începe din casa fiecăruia dintre noi și este primul pas spre procesul de reciclare.
Ce facem cu resturile vegetale generate în urma venirii sezonului rece? Compostarea este modul de reciclare a resturilor vegetale produse în fiecare gospodărie, de exemplu: frunze, crengi și nuiele mărunțite, flori, iarbă etc.
Compostul se obține din deșeurile biodegradabile și este un excelent îngrășământ pentru plantele din jurul casei și pentru pământul din grădină. Odată cu venirea sezonului rece, sunt generate cantități mai mari de resturi vegetale în gospodării, un moment prielnic pentru a face compost în curțile proprii.
Piteștenii care nu depozitează deșeurile vegetale în curțile proprii în vederea compostării pot solicita colectarea acestora de către Salubritate 2000 S.A. gratuit, în limita a cinci saci de 120 litri.
Solicitările de colectare se vor face la dispeceratul societății, de luni până vineri, între orele 8:00 și 16:00, la numărul de telefon 0248/636535. Cetățenii care au solicitat colectarea vor depune deșeurile vegetale într-un loc accesibil, în data comunicată de dispecerul care preia comanda, iar operatorul S.C. Salubritate 2000 S.A. va ridica și transporta deșeurile, în ziua stabilită. Deșeurile vegetale care depășesc cantitățile menționate mai sus se vor colecta contra cost.
Din categoria deșeurilor vegetale care pot fi predate fac parte: frunzele, iarba, crengile, resturile rezultate din tunderea gardului viu. Deșeurile vegetale mărunte, precum iarba, frunzele, resturile rezultate din tunderea gardului viu vor fi depozitate în saci, iar crengile vor fi legate în snopi și tăiate la dimensiuni de 1-1,5 m.
ATENȚIE! Nu depozitați deșeurile vegetale la platformele de colectare a deșeurilor menajere!
Deșeurile vegetale care nu vor fi depozitate în saci sau legate în snopi nu vor fi ridicate!
Un Comentariu
Ioana
O campanie foarte buna si absolut necesara!