Advertisement
Aşa cum v-am informat, Guvernul va construi la Universitatea din Piteşti un cămin pentru studenţi. Conform rectorului Dumitru Chirleşan, clădirea va fi ridicată în zona parcării din spatele Rectoratului din Târgul din Vale. Aceasta va avea 5 etaje, inclusiv mansardă, şi va dispune de o parcare supraterană şi două nivele de parcare subterană. Căminul va avea condiţii similare cu cele ale unui hotel de trei stele. Acesta va fi dotat cu minicantină, zonă de servicii, sală de lectură, bucătărie şi spălătorie. Parterul va fi destinat persoanelor cu mobilitate redusă. Pentru încălzire se vor folosi o pompă de căldură şi panouri fotovoltaice.
Claudiu DIŢA
Advertisement