Pregătirile pentru cel mai important eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş au intrat în linie dreaptă. Vineri, la Restaurantul „Star” din Bascov, începând cu ora 18, va avea loc „Topul Firmelor Argeşene”, ocazie excelentă pentru antreprenori de a stabili noi relaţii de afaceri şi de a face schimb de experienţe.
Invitaţi de marcă
„Vom premia cele mai performante firme ale judeţului. La eveniment şi-au anunţat participarea peste 200 de reprezentanţi ai firmelor din Argeş, dar şi reprezentanţi de marcă ai autorităţilor locale: prefect, primar, preşedinte de Consiliu Judeţean. Vor veni şi primari din alte oraşe din judeţ. De asemenea, suntem onoraţi de prezenţa ambasadorului Cehiei (Vladimir Valky) şi a ambasadorului Egiptului (Abdelrahman Raouf). Pentru judeţul Argeş este o mare onoare să fim gazdele unor ambasadori care, din punctul nostru de vedere, constituie legătura cea mai bună cu firmele din străinătate. Nu în ultimul rând, avem un invitat special, domnul George Butunoiu – o personalitate în domeniul resurselor umane din România” – a declarat George Caval, preşedintele CCIA Argeş.
Criterii obiective
„Este un eveniment de care mediul de afaceri profită pentru a se întâlni, pentru a schimba impresii, pentru a se cunoaşte mai bine. Poate fi un bun început pentru stabilirea de contacte de afaceri. Topul Firmelor este întocmit după nişte criterii foarte riguroase şi se face după o metodologie stabilită la nivelul întregii ţări. La alcătuirea lui, se ţine cont de indicatori economici: cifră de afaceri, capital, resurse umane, în general documente financiar-contabile. Baza de calcul sau baza de stabilire a clasamentului sunt strict obiective” – a precizat Simion Zanfir, directorul CCIA Argeş.
George OLTEANU