Related Articles

3 Comentarii

  1. 1

    Puiu

    În baza reportajului făcut de jurnalistă la noua staţie de la CNCD, reportaj presărat şi cu câteva interviuri, domnul primar Ionică trebuie să realizeze cât de mare e pericolul pentru mii de navetişti şi familiile acestora. Dacă tot a fost forţat atâţia ani să încalce legea pentru că nu au avut alternativă, mai putea să mai amâne puţin până găsea o soluţie civilizată. Aşa, nişte oameni, care poate l-au şi votat o parte dintre ei, să fie edil şef, sunt expuşi pericolului şi trimişi sub cerul liber în arşiţă, ploaie, viscol şi ger. Caut să fiu mai îngăduitor, pentru că am realizat că nu e simplu să rezolvi o problemă pe care nu ai putut-o rezolva în 10-15 ani şi nu este uşor nici pentru cei din zonă, care au reclamat. Dar , o prea mare întârziere s-ar putea solda cu accidente grave, cu situaţii ireparabile. De aceea trebuie să găseşti cea mai bună variantă şi în felul acesta simţi că ţi-ai făcut datoria, de om în primul rând şi apoi pe cea de primar. Noul loc ales este total neindicat, chiar dacă se aprobă staţie la Ramada. Acea zonă este chiar un infern. Şi începe şcoala şi vine iarna şi…!?

    Reply
  2. 2

    Puiu 2

    Foarte rau pentru copii, nu exista trotuar!

    Reply
  3. 3

    Tanase, Constantin Tanase

    Tot ce se poate ca spaga platita de operatorul de transport sa nu mai ajunga unde trebuie. Si brusc, s-au trezit mai marii urbei sa ia masuri. Fireste, in detrimentul cetateanului, Care habar nu are ce se intampla in spatele tuturor „masurilor de bine” gandite de politicienii trimisi de partid sa „slujeasca” cetateanul si interesele urbei. Asta pe langa multe alte proiecte supraevaluate si faceri de bine pentru cetateni. Deh, interesu` poarta fesu`. Domn` primar, aveti idee cati din navetisti platesc taxe si impozite in Pitesti din banii munciti in zona Mioveni?

    Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!