Revoluţia şi paradigma tehnologică prin care trecem cu toţii astăzi îl pun pe Dracula alături de Făt-Frumos. Lumea noilor reţele de socializare, a căilor de căutare, a gadgeturilor electronice dă expresie unei necesităţi intelectuale a momentului. Rareori a existat atâta creativitate, atâta risipă de geniu ştiinţific, tehnologic ca astăzi. Dar, în ciuda acestui adevăr, se ignoră trecutul omenirii, experienţa de viaţă a comunităţilor, mai ales a culturilor naţionale. Punerea lui Dracula alături de Făt-Frumos este rezultatul umblării pe Skype, pe WhatsApp, pe YouTube etc. Deci, între Făt-Frumos şi Dracula, momentul istoric actual cere energia celui din urmă.
Toată lumea a luat la cunoştinţă despre filmul Dracula, care a receptat imaginile nocturne ale acestui mit de esenţă românească. De altfel, în mitul lui Dracula se amestecă stările de conştiinţă în aşa fel încât inconştientul să preia iniţiativa. Ştim că nervozitatea euforică a începutului de secol nou l-a impus pe Dracula drept simbol de luptă dintre bine şi rău. Or, la începutul secolului trecut a fost impus un alt model cultural tot de esenţă românească. Este vorba despre dadaism. Acest curent cultural este de părere că o mică neatenţie din partea omului în a se orienta, un neînsemnat risc este de ajuns pentru ca incomensurabile forţe din afară să-l alunge din viaţa socială. În absenţa valorilor de solidarizare, mintea omului devine o adunătură aleatorie de noţiuni precum cele din căciula lui Tristian Tzara, fondatorul dadaismului, iar morala lui nu este decât o defulare, o golire a eului încărcat de frustrări. Nu-i de mirare, într-o vreme când violenţa, cruzimea, teroarea, pornografia şi revolta limbajului schimbă faţa lumii. Iată de ce astăzi omul a învăţat arta disimulării, strategia amânării, iar omenia lui s-a prefăcut într-o nebuloasă care se condensează într-un cristal şi ne luminează plăcerile vieţii trăite în obscuritate. Asistăm, aşadar, la o acumulare fatală de imagini nocturne. Iar Dracula este simbolul acestor imagini. Energia lui este o stihie care se abate asupra sufletelor noastre. În timp ce imaginile diurne păstrează doar raporturile mari, adevărurile de contur ale luminii şi ale binelui.
Sigur, în imaginile despre Făt-Frumos şi cele despre Dracula, dincolo de deosebirile de epocă, societate, orientare spirituală, apar aceleaşi teme, dar ele sunt altfel reprezentate de către oameni. Dacă Făt-Frumos este un erou al destinelor, Dracula este personajul unei teme universale a iubirii egoiste, a visului şi impulsului erotic, reluată de cultura actuală şi redată oamenilor prin ochiul magic al televizorului şi cinematografului. Dacă Făt-Frumos este un fecior coborât din lumea satului şi îmbrăcat în haină pitorească, de mit idilic al unei mentalităţi naive, Dracula, în schimb, este produsul noii revoluţii tehnologice actuale, a imaginarului urban nocturn. Acest personaj al imaginarului actual are şi aripi, şi mâini. Aripile sunt necesare noaptea, când picioarele se diafanează şi sunt ascunse sub faldurile veşmântului, ca toată energia să se scurgă în ele.
Dracula este un personaj cu umbră, un mărturisitor fără voie, un osândit la dedublare, un mizantrop. Acest personaj este centrul dadaismului actual, pentru că etica lui este şi a noastră, deoarece el este născut din imaginarul nostru urban, care nu este lipsit de conexiuni cu ambianţa psihică generală. Şi totuşi, când Mircea Eliade a enumerat miturile noastre, Dracula nu se impusese pe firmamentul lumii. Iar dacă avem în vedere că Mircea Eliade a murit cu mult înainte de impunerea acestui mit în cultura universală (1987), atunci putem să înţelegem de ce nu l-a pomenit şi pe el. Explicaţia aceasta este valabilă şi în ceea ce-l priveşte pe Păcală, pentru că, prin intermediul lui, mai precis prin atributul său cel mai apropiat, ne-am impus în Europa, la fel, mult după ce savantul Mircea Eliade a murit. El nu a mai apucat să vadă cum o parte dintre români, deosebit de mare, s-a afirmat în Europa prin furăciuni şi păcăleli de tot felul.
Prin urmare, Mircea Eliade spune că istoria românească trebuie omologată de istoria occidentală prin miturile noastre: Mioriţa, Meşterul Manole, baladele eroice, Făt-Frumos. Şi această idee este susţinută de faptul că o istorie universală nu se poate face pe bază de documente scrise, ci numai pe documente spirituale: adică pe mituri şi credinţe. Ideea lui Eliade este valabilă, dar nu şi suficientă. Faptul că nu l-a amintit şi pe Dracula alături de Făt-Frumos sau pe Păcală alături de Meşterul Manole m-a făcut să reflectez mai profund la această problemă. Mai mult, Eliade nu a amintit nimic de dadaism (din franceză – căluţ). Or, astăzi, Dracula este călare pe calul dadaismului cultural. Sigur, cred că autorul român nu a omis aceste mituri mai vechi sau mai noi ale culturii noastre cu vreo intenţie conştientă, dar ceea ce mă nedumireşte este tocmai faptul că miturile despre Păcală şi Dracula, alături de curentul socio-cultural reprezentat de dadaism, sunt, poate, documentele culturale care au contribuit cel mai mult la omologarea istoriei noastre de către istoria occidentală. Iar acest adevăr este pus în evidenţă nu de vreo carte scrisă în trecut, ci de noile realităţi tehnologice în care trăim astăzi.
Gheorghe SAVU
17 Comentarii
Dora
Un articol bun de a fi publicat in presa centrala
Nicu
Foarte interesant! Bine
Victor Viorel
Imaginarul nocturn favorizeaza pe psihopati, sociopati, mizantropi, megalomani, dementi si ceor mai fi. Recent s-a prezentat o stire la televizor cum un schizofrenic din Pitesti a vrut sa se arunce pe fereastra unui camin studentesc. Succes!
Dan
Un articol interesant nu atat prin teorie, cat prin persuasiunea dorita pana la extaz… Si totusi…Domnule Savu, va cer permisiunea sa completez cumva cele scrise de Dumneavoastra nu neaparat pt. ca ma aflu intr-o postura de dreapta, dar mi-ar placea sa ,,amendez,, cumva cateva clisee care nu pot crea paralele intre un mit popular si unul universal. Iata de ce… Fat Frumosul Domniei voastre este un personaj care prin vocatie nu avea cum sa depaseasca barierele nationale dintr-un motiv extrem de simplu: nu a beneficiat de public relation. Adica nimeni nu l-a considerat ca pe ceva atat de original incat sa-si lege in vreun fel proeminenta de acest personaj. De fapt mitul ,,onorabilului Fat Frumos este atat de prezent in cultura universala incat hemoragia mediatica l-ar dizolva imediat in creuzetul ignorantei. Mai are un defect secundar derivat dintr-o etica socialista…Va reproduc aici citatul lui Nicolae Ceausescu de la ultimul congres al PCR din noiembrie 1989: ,,Socialismul a devenit un voinic puternic, un Fat-Frumos care a crescut intr-o luna cat altii intr-un an – cum se spune in poveste – si a devenit un flacau puternic, voinic, care se va afirma in intreaga lume, pentru ca numai socialismul reprezinta viitorul!,, Cu un astfel de PR ( public relation) nici un editor intreg la cap nu ar construi ceva ce ar putea fi susceptibil de promovare. Asa ca ne-am ales cu Dracula. Nu va voi plictisi cu explicatii, insa consider util sa va explic aici ceva ar putea sa va scape. Legatura dintre castelul Bran este o facatura si cu siguranta ca Cetatea Poienari are toate argumentele insa ceva nu se potriveste…Nu Bram Stoker a facut celebru acest edificiu ci organizarea politica a Brasovului care a stiut sa potriveasca un personaj malefic pe un fundament de promovare turistica. L-au furat asadar pe Dracula de la Poienari si l-au mutat in doua decenii la Bran. Ai nostri ciraci rosii s-au multumit cu Fat Frumos si a iesit ceea ce se vede acum. Tot PR se numeste dar de stanga…
Savu Gheorghe
Domnule Dan, vă mulțumesc pentru comentariu și îmi dau seama ca aveți dreptate dintr-un anumit punct de vedere. Motiv pentru care vin cu unele completări. În articolul respectiv am dorit pur si simplu să întruchipez două tipuri simbolice, pe Făt-Frumos si pe Dracula, din perspectiva idealului văzut de noi la nivelul cerebral al celor „înalți la virtute” (Făt-Frumos), cât și la nivelul pasional (Dracula). De fapt, fiecare popor și-a dat expresie tipului ideal de om. Tipul ideal de francez este văzut Roland, eroul care luptă „pour la gloire”. Pentru italieni, acest tip este Cincinatus, model de „civis romanus”. Tipul idealului german este văzut Siegfried, acel erou sinteză a forței, moralității și sufletului curajos. Toți acești eroi sunt solari. Or, noi avem un erou nocturn. Cred ca numai noi suntem cu un astfel de erou (Dracula). Oare aceasta să fie cauza pentru care nu ne înțelegem? Aici sa-și aibă „capra vecinului” logica? Nu știu! Și la toate acestea se mai adaugă și dadaismul!!! Chiar și Păcală! Este prea mult chiar și din perspectiva PR, indiferent de culoarea politică. Deci, cred eu, nu ne putem omologa cultura cu eroi negativi oricât de mult am vrea s-o facem europeană.
Doctorul
Dane, Dracula e de dreapta, Fat-Frumos de stanga
Doctorul
Dane, Dracula e de dreapta, Fat-Frumos de stanga. Mai mare rasul
Florin
Doamne ,cât de bine e când te scoate cineva din noaptea minţii! Faptul că editorialistul m-a convins că toate popoarele au eroi solari în timp ce noi avem erou nocturn, m-a făcut să înţeleg de ce noi o ducem atât de rău şi alţii atât de bine. De unde să ştiu eu că astăzi Dracula este călare pe dadaism, sau că J.J.Rousseau n-a putut să introducă la scoala din Ţiţeşti, educaţia şcolară, în locul celei antropologice!? Ce va să zică să ai cultură , nu-ţi mai trebuie nimic. Dar totuşi, parcă mai trebuie ceva…! Aştept editorialele următoare.
Elena Delia Dumitrica
Ma gandesc razand la un lucru: nu cumva poporul nostru l-a inlocuit,poate involuntar,pe miticul Fat-Frumos cu legendarul (mult mai recent) Dracula dintr-o dorinta neexprimata in cuvinte de a se apara de invadatori? Personajul super pozitiv (daca imi permiteti sa spun asa) Fat-Frumos, mereu drept,bun , viteaz a devenit , se pare, insuficient pentru oamenii de pe aceste meleaguri, mereu incercati de primejii, mereu pusi in situatia sa se teama de toti , chiar toti vecinii. Poate e gresit ce spun , dar eu cred ca tocmai aceasta iminentā a nāvālirilor si a cuceririlor i-a facut pe români sa puna in prim-plan un personaj negativ, degrabā vārsātoriu de sânge nevinovatu’, mai ceva ca Stefan cel Mare, rāzbunator si neiertātor. Cred ca acest personaj satisface oarecum dorinta mocnitā de a provoca teamā asupritorilor , o dorintā a unui popor care nu-si mai putea permite sa promoveze doar spiritul dreptatii ,al bunatatii si al tolerantei. Mai cred ca un Fat-Frumos rāmâne mereu un bārbat frumos, elegant, sensibil, viteaz, dar nu suficient pentru a-si arāta coltii , pentru a crea panicā, pentru a paraliza orice miscare a dusmanului. Am fost mereu de pārere ca orice popor isi inventeaza miturile si legendele in baza nāzuintelor si a exigentelor sale.Ma deranjeaza, ca argeseanca, faptul ca personajul Dracula a fost „strāmutat” la Bran, fara nicio legatura istorica . Este o legenda FURATA.
Andrei
În poveştile noastre, Făt-Frumos pleca în ţinuturi îndepărtate şi se lupta cu Zmeul. Dracula pare a face parte din categoria zmeilor. Cei care l-au plasat pe Dracula în ţinutul nostru şi au căutat să-l identifice cu un personaj istoric au fost străinii. Există o imagine asemănătoare a zmeilor cu cea a dragonilor din mitologia europeană, ceea ce ar putea să ne pună pe gânduri. Să nu uităm însă Ilenele Cosânzene. Şi uite-aşa, putem cătinel, cătinel, să ne întoarcem la poveştile nemuritoare.
Savu Gheorghe
Doamnă Elena, poate aveți dreptate că personajul negativ „satisface oarecum dorința mocnită de a provoca teamă asupritorilor”, dar cum va explicați faptul că suntem poporul care a dat un filozof al sentimentelor negative, pe Emil Cioran? Cum vă explicați veninul din familiile noastre, în care soții își maltratează soțiile, mai ales la sate, copiii sunt educați de părinți cu ajutorul centurii de la pantaloni, certurile dintre părinți și copii, dintre frați? Cum vă explicați că Simona Halep este singura sportivă de top care dă cu racheta de pământ? Deci, nu-mi pare rău că pe Dracula l-a luat Branul, pentru că, de fapt, este produsul lor, mai precis al negustorilor brașoveni. Dar asta este altă poveste.
P.S. Vă multumesc pentru cele scrise.
Florin
E foarte trist când ştii de unde ţi se trage şi nu poţi să îndrepţi nimic! Nici măcar nu se mai pot reduce, toate relele acestea? Cred că jurnalistul este chiar un model. Senzaţional!
Dan
Fat-Frumosul argesean este o creatie in bermude, slapi si cu o burtica odihnind sub o chelie tatuata cu o sapca pe care scrie BMW. Sunt pline toate cartierele de dezradacinati etno care au inteles ca civilizatia nu inseamna apa si sapun ci numai ceva asfalt si zornait de chei de limuzina. Hoarde de encefalopati umbla nestingheriti pe strazile unui Pitesti aflat la apusul unui destin care parea odinioara sa fie altfel. Fat Frumosul de care toti vorbim s-a nascut la tara, adica prin imprejurimile Pitestiului si a avut grija ca de vreo trei generatii sa lase in paragina tufa de ceapa si sa se mute la oras, ca deh…Dracula are prestanta. Iata ca astazi noii Feti -frumosi sunt Adi Minune, Guta si Salam, iar Ilenele Cosanzene le recunoastem dupa sprancenele tatuate si spoiala de pe fata. Nici macar Dracula nu mai este ceea ce a fost. A ajuns la Bran si ne-a lasat cu Poienariul nostru de la Colibasi care este plin de Feti Frumosi rosu-bulion care isi cara zeghele intre doua comenzi de editoriale in presa locala. Sa fim intelesi, Fat Frumosul zilelor noastre este o cacealma atat de mare si plina de sunci la mansarda incat suplul Dracula pare solutia de invidiat. Undeva la nord de ramasitele padurilor argesene, o alta societate alcatuita din negustori l-a primit si l-a adoptat pe Dracula de pe Arges si i-a facut un altar care aduna mii de turisti si strange milioane de dolari. Si cu toate acestea cel mai valoros safe din judetul Arges ramane sanctuarul de la Colibasi atat in incinta cat si in afara. Daca ar inventaria cineva toate valorile dosite de locuitorii acelui ,,Bran,, modern ar strange destula avere cat sa isi cumpere de la second hand un Dracula de Pitesti. Sunt atatia oameni hidosi pe dinauntru si pe dinafara in praful isterizat de orbecaiala soarelui pitestean incat imi este greu sa cred ca un Fat Frumos si-ar mai recunoaste chipul in oglinda.
Ioan
Copiii noştri sunt „conectaţi” la civilizaţia occidentală, la care suntem parte. Poveştile au esenţa lor care cu abilitate poate fi valorificată, fiind în programele şcolare, de dorit este însă să fie evitată manieră formală.
Puiu
Autorul editorialului se îtreabă de ce dă Halep cu racheta de pământ. Pentru că l-a citit pe Arghezi şi a băgat teamă în adversară prin acest gest condamnat de comentatorii filozofi şi chiar de jurnalist. Dacă arunci cu paltonul pe maşină, înseamnă altceva? Halep a mizat pe versurile: Unde sapă sapa locul, Sare din pământ norocul. Şi-a sărit. Ne luptăm mai mult cu trecutul, din care supravieţuim aşa la fundul sacului, în timp ce de prezent am uitat cu toţii. NU chiar cu toţii , pentru că mai sunt unii deştepţi care-şi asigură viitorul şi care nu-şi pierd timpul cu ADN-ul românilor. Şi sunt atât de deştepţi, că nu au auzit nici de Făt -Frumos, nici de Dracula.
Savu Gheorghe
Domnule Dan, ce păcat că „trageți” subiectele acestea spre politică, altfel cred că aș avea multe de învățat de la Dumneavoastră;
Domnule Puiu, cum aruncă unii cu racheta sau cu haina, așa aruncă alții cu cuvintele scrise sau vorbite; să știți că semnificația este aceeași.
Puiu
Aşa este! Chiar şi un simplu gest, care nu trece neobservat, are aceeaşi semnificaţie. Ghinion! Amândoi facem parte dintre acei alţii. Şi mai sunt mulţi şi peste tot. Asta demonstrează ipocrizia cea de toate zilele, a majorităţii noastre, de care suntem saturaţi.