# Omul lui Dumnezeu a călcat pedala prea tare şi a pierdut controlul volanului, izbindu-se violent de un TIR. Apoi a ricoşat într-un alt autoturism care a fost distrus în accident!
La ora 6 a dimineţii, o autospecială cu apă şi spumă şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au intervenit la Drăganu, la un accident rutier produs între un autoturism şi un autotren.
În urma accidentului a rezultat o victimă, şoferul autoturismului, care prezenta plagă la nivelul piciorului drept, traumatism toracic şi escoriaţii la nivelul feţei şi a fost transportat la spital.
Din primele date rezultă că Adrian S., de 26 de ani, din Băleni, Dâmboviţa, circula cu un Opel dinspre Râmnicu Vâlcea spre Piteşti. Din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind ud în urma ploii, într-o curbă a pierdut controlul volanului, a pătruns pe constrasens şi s-a tamponat frontal cu un tir condus regulamentar din sens opus de Victor N., de 45 de ani, din Runcu, Dâmboviţa.
În urma impactului extrem de violent Opelul a fost proiectat într-un VW Golf, condus regulamentar de Dănilă P., de 51 de ani, din Gorj. Ambele autoturisme au fost serios avariate, iar Adrian S., care potrivit poliţiei este călugăr la mânăstirea Sf. Trifon din judeţul Teleorman, a ajuns la spital.
Se pare că rănile nu sunt grave şi cu toate că este singura victimă, potrivit prevederilor legale, călugărul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.