Dreptmăritorii au mers din nou la biserică în număr mare pentru a prăznui una dintre cele mai frumoase şi pline de semnificaţii sărbători. În limbi de foc, în urmă cu 2000 de ani, peste capetele apostolilor pogora Duhul Sfânt. Astăzi însă, în era supratehnologiei şi a atâtor probleme mondiale, ce mai înseamnă Rusaliile? O temă interesantă abordată vineri după-amiaza în cadrul emisiunii „Subiect de presă”, difuzată la „Antena 3” Piteşti. Cei doi realizatori, Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, au avut un invitat de calibru, cel mai îndreptăţit să răspundă la întrebări: Părintele Calinic Argeşeanul, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.
Preşedintele să fie inspirat
Încă din debutul emisiunii, pentru telespectatorii mai puţin familiarizaţi cu sărbătoarea Rusaliilor, Cristina Munteanu, dovedind o bună documentare, a făcut o incursiune în trecutul îndepărtat, vorbind pe înţelesul tuturor despre evenimentul petrecut pe vremea apostolilor şi în perioada următoare: „Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, alături de cea a Sfintelor Paşti; până în secolul al IV-lea, aproape de secolul al V-lea, era o sărbătoare dublă, şi a Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh şi a Înălţării Domnului Iisus Hristos…” La rândul său, directorul ziarului nostru, Mihai Golescu, a ţinut să „lege” punctul central al discuţiei de Învierea Domnului: „Încheiem un ciclu pascal cu sărbatoarea Rusaliilor…” Arhiereul, care este în toate apariţiile sale publice doldora nu doar de informaţii, ci şi de interpretări inedite, originale, ale unor subiecte, şi-a surprins amfitrionii cu o tălmăcire adusă la zi a sărbătorii din vechime: „Rusaliile înseamnă Pogorârea Duhului Sfânt, se ştie asta, dar mai înseamnă şi… România! Pogorârea Duhului peste această ţară! Noi nu avem drumuri… şi nici nu mai vorbim de ele. Pogorârea Duhului peste preşedintele ţării, care trebuie inspirat de Dumnezeu, peste conducătorii ei, dacă Parlamentul nu are Duhul Sfânt; dacă nu pogoară peste prefect, preşedintele Consiliului Judeţean, primar, presă, atunci lucrurile nu merg bine! Rusaliile cuprind
şi bucuria, şi prietenia, şi frăţia, şi gravitaţia, şi soarele, şi stelele, şi luna… Peste toate este Duhul Sfânt!”
Eu nu obosesc niciodată!
Părintele Calinic a mărturisit că a voit să aibă un dialog aparte cu Dumnezeu şi se tot întreba dacă nu cumva Creatorul universului oboseşte de atâta veşnicie. Întrebarea năstruşnică îi frâmânta mintea pe când se afla în balconul reşedinţei sale de la Curtea de Argeş, de unde privea bolta înstelată. Şi a avut o revelaţie cum numai celor aleşi le este dat să trăiască. Ajungând în chilia sa, a deschis întâmplător Sfânta Scriptură, conform obiceiului de a citi câteva versete înainte de a adormi. În faţa ochilor i s-a înfăţişat o pagină din Isaia, cu un Cuvânt al Domnului care ieşea în evidenţă: „Eu nu obosesc niciodată!” Era răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea slujitorului Său.
O nouă ordine mondială
Deşi subiectul emisiunii a fost o sărbătoare instituită în primele secole creştine, nu se puteau evita unele teme de actualitate. Ca o îngemănare a celor două planuri, cel spiritual şi cel material, social şi economic, eruditul invitat, apelând chiar la scrierile apostolilor, a vorbit despre o aşa-zisă „ordine mondială”, dar sub ocrotirea Duhului Sfânt, bazată pe principiile creştine primordiale! „Atâta timp cât într-o parte a lumii se trăieşte în lux, bleşug şi îndestulare, iar în Africa se moare de foame, nu se poate vorbi despre dreptate socială! Tot auzim că se vorbeşte de ordine mondială. Da, o regăsim în Scriptură! Înseamnă gestionarea corectă a bunătăţilor lasate de Dumnezeu pe pămant! Din Faptele Apostolilor aflăm că nimeni nu era lipsit şi fiecăruia i se dădea după trebuinţă. Să se facă o ordine administrativă, dacă îi putem spune aşa, ca nimeni să nu mai sufere şi să nu mai moară de foame pe această planetă! Ordine mondială înseamnă să veghezi la ordinea din casă, din familie, din sat, din oraş, din ţară, dar fără Duhul Sfânt nu va fi nicio ordine mondială!”
Suntem pregătiţi pentru viitor?
Cum va arăta viitorul? Va fi omul strivit sub povara tehnologiei care pare că îl subjugă? Cristina Munteanu este preocupată de această problemă, dar mai ales din perspectiva creştină. Expresie a neliniştii sale, a venit întrebarea: „Este o evoluţie a omului şi a tehnologiei în detrimentul trăirii interioare, a sufletului?” Ierarhul a subliniat beneficiile telefonului mobil, spre exemplu, foloasele lui şi ale televiziunii, dar a creionat un tablou perfect al omului de azi asaltat din toate părţile: „Imaginile acestea de la televiziune, imaginile care merg în eter, tot privindu-le, dintr-o dată, se lipesc de nas… Dar Dumnezeu a făcut aşa încât ele să nu stea acolo, pentru că am merge cu imaginile pe nas şi am fi nişte caraghioşi. Dar undele radio? Câţi decibeli suportăm, ar trebui să avem timpanele sparte… Tehnica nu e rea în sine, e binecuvântată de Dumnezeu, dar e prost folosită! Să nu uităm că tehnica ne ajută să dirijăm mersul navetelor în spaţiu. Tot aşa reuşim să vedem adâncimile, lăţimile şi lungimile cosmosului”, a explicat arhiereul, subliniind că echilibrul este precar, iar omul trebuie să fie preocupat de suflet în primul rând şi să redescopere frumuseţea lumii văzute, a naturii, plăcerea de a merge pe cărări de munte, de a se îmbăta cu mireasma florilor, de a asculta cântecul păsărilor, susurul unui izvor. Numai aşa omul va reuşi acum şi în viitor să facă faţă iureşului tehnologic. „Altfel, cei care nu rezistă ajung la balamuc. Fără Duhul Sfânt, omul căpiază!”, a spus sentenţios ierarhul.
Totul se rezovă prin credinţă!
Problemele sociale, sanitare, economice, de tot felul acaparează atenţia omului contemporan. În acest context, ce rol mai joacă credinţa? A fost întrebarea iscoditoare a directorului Mihai Golescu. „Totul se rezolvă prin credinţă, iar credinţa este legată de rugăciune! Şi credinţa se dobândeşte prin meditaţie, obraz subţire, bunătate, cumsecădenie. Când spui Biserică nu spui un nume de ierarh sau de cineva anume. Când spui Biserică, spui tot! România toată este o Biserică! Suntem cu toţii în comuniune. Iar capul Bisericii este Hristos! Dacă la temelia gândului nostru şi a lucrării pe care o facem nu punem şi nu cerem voia lui Dumnezeu, nu ajungem departe. Noi participăm, dar conclucrăm cu El. Totul este rezolvat prin rugăciune, dar nu poţi face rugăciune dacă nu ai credinţă.
Prin rugăciune ne adresăm unei forţe supranaturale. Dar dacă nu există credinţa în Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt nu pogoară, Rusaliile nu sunt niciodată şi stăm doar să facem teorie, teoria chibritului!”, a spus răspicat, pe un ton ferm, ÎPS Calinic Argeşeanul.
Nu e pace fără Duh Sfânt!
Îndemnul arhieresc pentru toţi cei care au avut privilegiul să urmărească emisiunea săptămânală „Subiect de presă” a fost mobilizator: „Să gândim frumos şi să cerem pogorârea Duhului Sfânt asupra noastră, pentru că absenţa Duhului Sfânt însemnă zbucium. Când ai Duhul Sfânt eşti liniştit şi îi linişteşti şi pe ceilalţi. Nu e pace şi nu poţi avea bucurie fără Duhul Sfânt! Clar! Noi toţi suntem creaţi din gândirea lui Dumnezeu, fie că suntem sau nu conştienţi de acest lucru!” Electrizanta emisiune s-a încheiat într-o notă optimistă adusă de invitat, întâiul ierarh al Argeşului şi Muscelului îndemnându-i pe telespectatori să rostească des o rugăciune atotcuprinzătoare prin care Duhul Sfânt este invocat, i se cere îngăduinţă, milă, iar El cu siguranţă va pogorî asupra lor: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului care pretutindeni eşti şi toate le împlineşti, vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi te sălăsluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, bunule, sufletele noastre!”