Călătorie în împărăția merelor la Mărăcineni.
Aduși de spate unii, cu mișcări greoaie, cu pecetea timpului pe chipurile lor triste, se adună în fiecare dimineață la marginea livezii. Li se arată de unde și până unde pot merge. Este povestea multor bătrâni care, totuși zâmbitori, bat zilnic drumul până la Mărăcineni, pentru a culege mere. Se pierd în imensitatea pomilor. La răstimpuri se întorc. În găleți își duc merele. Iar pe umeri, anii. Și-n inimi, amărăciunile!
Opt criterii de evaluare Mărul este o… lume. Rotund, precum planeta. Plin de substanțe benefice organismului uman. Sursă de sănătate, de viață. Cu semnificații teologice profunde care ne duc cu gândul la întemeierea lumii. Fruct biblic consemnat în Vechiul Testament, în Cartea Genezei. Eva nu a dăruit lui Adam o gutuie sau o pară. Ci un… măr! Pesemne, există de mii și mii de ani. L-a însoțit pe om de-a lungul istoriei.
Revenind în zilele noastre, se spune despre județul nostru că ar fi „patria merelor”, datorită plantațiilor existente. Mai au merele de astăzi gustul și parfumul celor din trecut? De altfel, ce însemnă un „măr bun”? La această întrebare a răspuns, cu competența-i recunscută, un specialist: inginerul dr. Mihail Coman, directorul Institutului de Cercetare -Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni. „Sunt opt caracteristici după care este evaluat un măr, dacă este sau nu conform standardelor, așteptărilor consumatorilor, în definitiv. Primele trei sunt despre partea exterioară: mărimea, forma și culoarea. Sunt mere roșii, galbene sau bicolore. Mai există și merele verzi. Apoi sunt caracteristicile care privesc partea de interior a mărului: culoarea pulpei, suculența, gustul și aroma. Piața românească, după cum afirmă specialiștii, este interesată de mere de o singură culoare, fie roșu, fie galben. Acești parametri sunt luați în considerare și în cazul concursurilor prin care sunt alese cele mai reușite fructe.”
Pentru omul de rând, impresia despre un măr și-o formează încă de la prima mușcătură a unui măr, dacă-i simte gustul dulce-acrișor în cerul gurii.
Ofertă de nerefuzat Nu știm dacă Grădina Edenului prin care se plimbau Adam și Eva era plină cu meri. Dar, în zilele noastre, se poate spune că există o împărățăie a merelor. Una mare, întinsă pe multe hectare, la Mărăcineni. Apropierea de marele oraș dă piteșteanului posibilitatea să ajungă aici ușor. Mai nou, există transport metropolitan. Dacă urcă, de la stația „Teatrul Al. Davila”, în autobuzul care circulă pe linia 15, cel interesat să ajungă pe plantațiile vestite ale institutului ajunge, într-un sfert de ceas, în comună. Mai străbate o bucată de drum pe jos și intră pe poarta împărăției merelor. În felul acesta, de câteva zile, grupuri de pensionari merg zilnic la… muncă. Unii au fost și în alți ani. Alții ajung aici pentru prima dată. Au pensii mici, iar în piață privesc cu jind la produsele pe care și le-ar dori. Institutul pomicol oferă oricui posibilitatea, în anumite perioade ale anului, să culeagă fructe din livadă și să le cumpere la prețuri modice.
Acum e perioada recoltării merelor. Mari, roșcovane, dolofane, apetisante, cu coaja strălucind în bătaia soarelui, așteaptă doar să fie culese. O ofertă de nerefuzat pentru cei cu venituri mici, pentru pensionari, mai ales. Trebuie doar să vină și să își culeagă singuri. Apoi, achită contravaloarea: 2 lei/kg. Mai ieftin de atât nici nu există!
Pomii își pleacă ramurile Am surprins câțiva bătrâni în livadă, în febra culesului. Împrăștiați prin imensitatea plantației, siluetele li se disting greu. Își înalță mâinile spre crengile pomilor. Iar aceștia, generoși, cu reverență, pare că-și apleacă ramurile încărcate cu mere. Adevărate buchete de fructe adunate, precum boabele unui ciorchine de strugure, laolaltă. Dacă ar fi înalți merii, bieții culegători nici nu ar ajunge la ele, cu trupurile lor mărunte. Cu mâinile uscățive, bunicii așează fructele în găleată sau în plase. Când sunt pline, oamenii își îndreaptă șalele și cară rodul muncii lor până la aleea centrală a livezii. Încordându-și puterile, își duc găleata plină până la locul unde fructele sunt cântărite și apoi plătite.
Aduși de spate, răsuflând unii mai greu, culegătorii de ocazie pleacă apoi spre casele lor, cu pașii agale. La răstimpuri, oamenii vârstici pun gălețile pline jos, oprindu-se pentru a-și trage sufletul. Apoi își reiau drumul. Gândul că au făcut o afacere bună, cumpărând fructe proaspete și sănătoase la prețuri mici, le dă putere. Unii bătrâni vor reveni în împărăția merelor de la Mărăcineni, cu speranța că, făcându-și provizii de vitamine, vor trece iarna mai ușor… Căci vorba zicalei: „Un măr pe zi, doctorul niciodată”. Adevărat, nu?
