Judiciariştii de investigaţii criminale de la Secţie 1 Poliţie Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracţiunilor de distrugere şi furt calificat, ocazie cu care l-au identificat pe Constantin Marian R., de 22 de ani, din comuna Gurbăneşti, judeţul Călăraşi.
Acesta este bănuit că, în ziua de 7 iunie, ar fi distrus sistemul de închidere a uşii unui aparat de băuturi calde amplasat pe bulevardul Republicii din municipiu. De asemenea, în ziua de 9 iunie, împricinatul ar fi spart un automat de cafea de pe Calea Bucureşti, de unde ar fi sustras suma de 57 lei. Tânărul cu pricina a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi va fi dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea să fie prezentat instanţei de judecată în vederea arestării preventive.
Val. NICOLAU