Camera Deputaţilor a adoptat în unanimitate, la iniţiativa deputatei Simona Bucura Oprescu, Legea privind câinii salvamontişti.
Care e povestea?
Totul a început în 1994 când s-a oficializat cooperarea între Consiliul Judeţean Argeş cu regiunea Savoia din Franţa. Din 2010, şi Salvamont Argeş are o colaborare cu departamentul omolog francez. Trei ani mai târziu, un pui de câine Border Collie pe nume Helios a fost donat de salvamontiştii francezi celor din judeţul nostru. Odată adaptat realităţii româneşti, alături de conducătorul său, Helios a obţinut brevetul de unitate canină de avalanşă, de la Asociaţia Naţională de Studiu al Zăpezii şi Avalanşelor. Pentru salvatorii din Argeş, Helios este colegul lor, parte din familie, fiind pregătit să intervină oricând în caz de dezastre pe munte. Pe lângă acest câine isteţ, există mulţi alţii în România care ar putea ajuta în cazurile altor calamităţi şi situaţii de urgenţă.
„Împreună cu alţi câţiva colegi din cadrul Grupului de prietenie Franţa-România, constituit în Parlamentul francez, alături de domnul Ion Sănduloiu, directorul Serviciului Public Salvamont Argeş, am elaborat un proiect de lege pentru reglementarea unităţilor canine de avalanşă. Camera Deputaţilor a adoptat în unanimitate, cu 248 de voturi «pentru», proiectul iniţiat şi depus de mine acum doi ani în Parlament.
În Carpaţii Meridionali, cei mai întinşi şi înalţi munţi din ţară, avem în timpul iernii printre cele mai riscante zone de avalanşă la nivel european. Salvatorul montan se deplasează cu greu, iar unele zone sunt total inaccesibile. În cazul unei avalanşe, o suprafaţă de un hectar este cercetată de o echipă de 10 salvamontişti în aproximativ patru ore. În schimb, o unitate canină de avalanşă, compusă dintr-un salvamontist şi un câine brevetat pentru avalanşă, poate verifica această suprafaţă în maximum 15 minute. Deci, o resursă umană de 1/10 din normal verifică aceeaşi suprafaţă de 16 ori mai rapid, rezultând o eficienţă de 1600%. La mulţumesc tuturor susţinătorilor acestei iniţiative care a devenit lege”, afirmă Simona Bucura Oprescu.
Un Comentariu
YO7...
Felicitari Domnului Ion SANDULOIU !
Un OM cu inima mare.
Un profesionist.
Succes in continuare.
73
YO7…