Au trecut aproape două săptămâni din noul an, fără evenimente noi, fără surprize, dar cu multe momente încordate. Un sigur fapt, dar şi acela vechi: pandemia de Covid-19. Astăzi, recapitulând tot ce a însemnat această pandemie de aproape un an, mi se pare că în timpul acesteia doar am existat fără să trăim cu adevărat. Odată cu noul virus, am intrat în haosul evenimentelor de pe urma cărora nimeni nu se aşteaptă la ceva bun. Pandemia a scos pe străzi feţe noi de oameni care, în majoritatea lor, protestează fără să ştie precis pentru ce. Fiinţe dezmoştenite de soartă, profitând de haosul public, caută să-şi facă loc pe treptele ce duc la sursele puterii, cu scopul de a se transforma în stăpâni. Iar relaţiile dintre oameni arată cam aşa: saluţi un cunoscut pe stradă timp de zece ani, dar dacă nu-l saluţi o singură dată, gestul tău capătă valenţe demonstrative. Aşa e şi cu telefoanele. Dacă nu le dai telefon cu ocazia sărăbătorilor laice sau religioase unor cunoscuţi, laşi loc la interpretare. Şi nu în favoarea ta. Iată pentru ce de sărbători sau cu diverse ocazii eşti invadat de telefoane şi mesaje, de parcă toţi cei care le trimit vor să-ţi demonstreze că sunt alături de tine. Motiv pentru care este foarte greu să identifici cauzele neîncrederii noastre sociale. Aşadar, ce a rămas valabil în acest an, venind din anul trecut, sunt măştile de protecţie şi păstrarea distanţei sociale.

Pe de altă parte, se simt din ce în ce mai mult problemele economice ale ţării, probleme ce crează o adevărată panică printre oameni, de a nu rămâne fără slujbe. Apoi, mai sunt şi problemele sanitare. Restricţiile impuse de guvernanţi de a ne proteja de coronavirus au creat în jurul nostru un ţarc din care nu ai voie să ieşi. Or, acest ţarc trebuie păzit de câinele de pază al democraţiei, care este presa. Dacă însă ar fi să definim cu un singur cuvânt presa în anul 2020, frica ar fi cel mai potrivit. Frica jurnalistului că ar putea să nu mai aibă un loc de muncă, frica de la finele lunii, când nu se ştie dacă va primi salariul, frica de patron, de politicieni, de autorităţi. Drept care, sunt deplasări formidabile de straturi sociale, iar guvernul actual pare depăşit. Există pandemie, furtuni şi apusuri, prevestiri sumbre, de parcă am vrea să fugim din faţa vieţii. Am intrat cu toţii în acelaşi destin colectiv, ca în vechime, când oamenii se închianau unor totemuri colective. Apoi, câţiva indivizi au ieşit din rânduri şi vorbesc despre o alianţă a unirii românilor (ce aberantă asociere de cuvinte!!!). Aceşti oameni vin din structurile anonime ale populaţiei şi simt nevoia de a ridica glasul în plină pandemie de Covid-19. Se remarcă o avocată, care se numeşte Diana Şoşoacă; o doamnă ce crează o adevărată rumoare a străzii. Femeia dă interviuri şi ne spune ce trebuie să facem şi ce nu.

Răzleţi sau în grupuri, protestatarii eliberaţi de restricţiile guvernanţilor ne repetă redundant că trebuie să sărim ţarcul în care ne-au băgat autorităţile. Şi îl sărim fiecare cum ne pricepem mai bine, arareori în fapt, totdeauna în vorbe. Mai ales că democraţia este apărată acum de nişte câini care suferă de inaniţie. În acest sector banii sunt din ce în ce mai puţini. Adevăratul capital financiar este direcţionat către televiziunile centrale, care sunt şi ele aservite unor interese particulare sau de grup. Iar în presa scrisă există unii mercenari ai condeiului sau a tastelor de calculator. Un astfel de mercenar serveşte orice cauză. El luptă, cu aceeaşi indiferenţă, azi pentru democraţie, mâine pentru tiranie. Bani să fie!

El urmăreşte numai punga patronului, nu să apere democraţia. Or, o presă scrisă în aceste condiţii nu poate fi citită cu interes şi, deci, nu serveşte la nimic. Pe partizanii unui partid sau ai altuia ea nu mai trebuie să-i convingă, căci sunt convinşi. Şi nu are nicio contribuţie la formarea opiniei publice, pentru că e mereu schimbătoare, în funcţie de interesele celor pe care-i serveşte. Şi astfel, apărarea democraţiei devine o făcătură negustorească. Asta nu e pază. Democraţia nu e pentru călugăriţe, care pot să trăiască în singurătate fără pericole, fără ispite sociale şi politice. Ele or fi având alte ispite care nu pot fi apărate de presă, ci de credinţa lor.

Într-o astfel de atmosferă somnul oamenilor liniştiţi a început să fie bântuit de tot felul de coşmaruri ce nu dispar decât dimineaţa când, prin ferestre, se întrezăresc întâile raze de lumină. În aceste zile, aşadar, ne încearcă sentimentul omului primitiv care se teme instinctiv de apropierea nopţii, văzută ca o stihie a lumii, ca o stihie aducătoare de duhuri rele şi de neprevăzute primejdii. În condiţiile de a exista pur şi simplu şi nu de a trăi cu adevărat, omul este invadat de o umbră arhetipală care-şi întinde influenţa nocturnă asupra celei mai mari părţi a reacţiilor sale afective. Chiar eu întâile raze ale dimineţii le resimt precum omul arhaic, eliberându-mă prin rugăciune din bezna mitologică a nopţii. Deci, să ne rugăm şi să ne vaccinăm, acestea sunt cerinţele începutului acestui an 2021.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio