Şoferii care circulă pe DN7C – de la Piteşti spre Curtea de Argeş – îşi riscă viaţa din cauza unor cai lăsaţi liberi de către proprietari în vecinătatea drumului naţional. Mai precis la Merişani, în apropierea unei staţii de benzină, patru-cinci cai pot fi văzuţi zilnic la marginea drumului sau de multe ori chiar pe carosabil. Dacă ziua mai e cum mai e, animalele fiind vizibile, noaptea ele reprezintă un adevărat pericol pentru şoferii care frecventează traseul respectiv. Autorităţile locale, Poliţia sau chiar cei de la Drumuri ar trebui să intervină rapid până nu se întâmplă vreo nenorocire. Dacă proprietarii nu sunt conştienţi de faptul că aceşti cai nu au ce căuta pe carosabil, măcar autorităţile statului să intervină pentru remedierea problemei. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi la câţiva kilometri distanţă, la Vâlcele, unde, de asemenea, pe marginea drumului sunt mai mereu câţiva cai şi măgari. Sancţiuni împotriva proprietarilor care îşi lasă animalele libere pe drumurile publice pot fi aplicate de comunităţile locale din care fac parte cetăţenii în cauză.
Flavius PETRESCU