Descoperire macabră făcută în cursul acestei dimineţi în pădurea Trivale. O persoană care se plimba prin zona împădurită din apropierea Restaurantului „Cornul Vânătorului” a văzut un bărbat spânzurat de creanga unui copac şi a sunat la 112. În scurt timp au apărut judiciarişti ai Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, criminalişti şi un echipaj medical.
Din primele informaţii rezultă că este vorba despre Valentin N., de 44 de ani, din municipiu, şi ţinând cont că trupul neînsufleţit era în stare avansată de descompunere, se pare că bărbatul, care fusese dat dispărut de la domiciliu în cursul lunii decembrie 2018, era mort de o bună perioadă de timp. Cadavrul a fost trimis la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării autopsiei, iar poliţiştii au deschis dosar penal şi încearcă să stabilească ce motive l-ar fi putut determina pe bărbat să-şi pună capăt zilelor.
Un Comentariu
Anonim
Am Crezut ca e angajatul dispărut de la Dacia