Ieri, vreo 300 de locuitori din Oarja au ieşit cu maşinile la marginea comunei şi s-au înşirat pe drumul judeţean care leagă localitatea de Autostrada Piteşti-Bucureşti. Este vorba despre DJ 503, care arată ca după război: plin de gropi şi cratere mai mari sau mai mici, respectiva cale rutieră este aproape impracticabilă. Pentru că drumul este decopertat de câteva săptămâni, iar lucrările de asfaltare întârzie, oamenii au plantat flori pe mijlocul şoselei spre a le atrage atenţia autorităţilor asupra situaţiei.
Drumul, un real pericol
„Stăm la 10 minute de Piteşti şi de 25 de ani ei îşi bat joc de noi. Plombează drumul iarna, ca să se strice primăvara. Am pus noi lalele, că tot n-au semnalizat ei gropile. Dacă noi blocăm drumul, suntem amendaţi. Însă cei de la judeţ au decopertat asfaltul şi ne-au lăsat aşa, dar nu păţesc nimic. Nu există nici măcar semnalizare. Nu se poate aşa ceva. Drumul ăsta e un real pericol, atât pentru maşini, cât şi pentru cetăţeni. Ne-am rupt maşinile, am cheltuit bani prin service şi rămânem cu paguba. Toţi au promis marea cu sarea, dar noi ne-am ales cu sarea”, spuneau protestatarii.
Plombat cu lopata
„Cea mai mare supărare a noastră este că acest drum judeţean nu este nici semnalizat că se lucrează pe el, nici anunţate aceste lucrări. Cetăţenilor comunei le este frică să nu stăm ca acum patru ani cu gropile neplombate o lună şi jumătate. Deja sunt câteva săptămâni de când drumul arată în halul ăsta. Au început să vină la Primărie şi oameni din alte localităţi, să ne spună ce se întâmplă pe raza comunei noastre. E foarte periculos. Fiind drum judeţean, reabilitarea lui nu intră în competenţa Consiliului Local sau a Primăriei Oarja. Totul ţine de Consiliul Judeţean, de Regia de Drumuri Judeţene. Ei sunt în măsură să semnalizeze şi să anunţe cetăţenii. Oamenii nu sunt de rea credinţă. Au venit azi (ieri – n.n.) aici în mod paşnic. Ei trag un semnal de alarmă că în ultimii 25 de ani drumul acesta nu este plombat decât o dată la patru ani, dar şi atunci pe ici, pe colo, cu lopata”, spunea şi Costel Balea, primarul din Oarja. La rândul său, Dorin Mărăşoiu, vicepreşedinte al CJ Argeş, a declarat pentru Mediafax că obligaţia semnalizării este a constructorului şi că va verifica ce se întâmplă cu respectivul drum.
Oamenii mai ziceau că, dacă nici de data asta nu vor fi luate măsuri, sunt decişi să protesteze în faţa Consiliului Judeţean. Aseară, Consiliul Judeţean ne-a informat că plombarea cu mixtură asfaltică va începe astăzi. Reparaţii se vor face de la km 123 la km 140.
Autor: Val. Nicolau
Un Comentariu
ion
iar carpeala?de ce e complicat ca acolo sa se reabiliteze total drumul de la autostrada in comuna.PSD la judet si la primarii este egal cu 0 .Nimic nu se face