La noi în Argeş lucrurile stau într-un echilibru tare fragil. Vorba cuiva, om de cultură, totul pare desprins dintr-un carnaval tragic. Uneori şi comic. Bubuie nu doar în presa locală, dar şi-n cea naţională, scandalul elevilor „terorizaţi” de un coleg diagnosticat cu ADHD, de la Şcoala „I.L. Caragiale”. Au năvălit în redacţia noastră tineri înşelaţi cu metoda „Fotomodelul”, escrocherie „legală” pusă la punct de o firmă de prin Ardeal. Liderul naţional al PSD vrea să ne scutească de peste o sută de taxe, dar preşedintele şi premierul se opun, creând mare agitaţie în toate mass-media.
Supravieţuim crispat sub ameninţarea schimbărilor de directori, a interimatului, a cutremurelor, alegerilor din decembrie şi zăpezilor care cică ne vor îngropa de vii. Şi dacă nu ne vor îngropa ele, ne vor îngropa cei care or să vină la putere. Cobesc cucuvelele. Mov sau nu. Totu-i dramă, totu-i tragedie, totu-i dezastru, cum vedem deseori pe ecranul României TV. Tribulaţii politice futile, oameni profund dezorientaţi aflaţi în căutarea unor personalităţi puternice, solide, credibile, valoroase. Dar unde sunt ele să ne ajute să ieşim din dandanaua asta? Doar nominalizate, unele, la „Premiile de excelenţă”?
Nu ştiu de ce, dar când scriu aceste rânduri, parcă-i văd pe Dan Manu şi pe Cristian Soare, doi şefi de judeţ, care, cu făcăleţul în mână, se aţin lângă capacul cazanului unde fierb evenimente scandaloase, ca să nu mai scoată vreun drăcuşor capul. Că am ajuns de pomină. Şi, dacă nu greşesc eu, ne-am făcut-o cu mâna noastră, fiindcă ori aici, la Argeş, ne-am pierdut busola şi nu mai ştim unde este nordul – moral şi spiritual, politic şi social, de adevăr şi bună cuviinţă – ori felul în care se mişcă viaţa publică nu mai are nicio regulă, niciun Dumnezeu, niciun sens. Poate doar unul giratoriu, că ăsta pare să rezolve ceva mai bine circulaţia noastră rutieră. Şi ea tot vraişte! Mai ales când maşinile nu circulă, dar abuzează trotuarele. Şi, evident, pietonii.
Stau şi mă întreb, şi eu, şi cei mai mulţi argeşeni, cine ar trebui să facă ordine în viaţa noastră publică? Acum, în prag de alegeri, desigur speranţele se îndreaptă către două dintre partidele capabile, prin reprezentanţii lor, să gestioneze onest treburile publice. Unii dintre noi, nemulţumiţi de partidul „roşu”, au aşteptat izbăvirea de la PNL, dar acesta s-a dovedit mai şubred decât o glugă de coceni când bate vântul. Deşi argeşeancă, madam Gorghiu n-a făcut nimic pentru noi şi s-a (im)pus, candidată, pe lista timişorenilor, iar la Argeş a venit cu nişte meta-soluţii – „agamiţă”, „mitici” ori licurici – din Capitală. Halal lider de partid, doamna asta Gorghiu, pe meleagurile Brătienilor şi Goleştilor! Să nu bubuie presa? De ce i-o fost ruşine stimatei doamne să candideze la Argeş? Că lua toate voturile şi încă ceva pe deasupra!
În mai tot ce întreprind autorităţile, eşuăm cu strălucire, succesele sunt floare rară, laudele, pâine amară.
Umblăm ca bezmeticii pe drumurile Ploieştiului, Alexandriei, Călăraşiului, unde au fost implantate centrele de putere care până mai ieri erau în judeţul nostru. În repetate rânduri, cei de la PSD ne-au promis că le recuperează, le aduc înapoi. Nu că n-ar fi vrut s-o facă, dar n-au putut-o. Sunt, iată, şi ei nişte impotenţi. Nici ei nu au făcut gaură-n cer când e vorba să valorifice la maximum potenţialul uman, după ce au fost scoşi din ecuaţia de putere Nicolescu şi Pendiuc. Care Nicolescu, dacă este să-l cred pe un moderator TV cu nume de Mănăstire, ar continua să conducă din umbră judeţul. Păi, nu-l conduce Dan Manu, tot schimbând directorii? Şi bine face dacă pune pe cine se pricepe la management. Apoi, nu-l conduce Şerban Valeca, liderul intelectual şi universitar al social-democraţilor argeşeni? Aş spune că da, dar am văzut ce i-a făcut Dragnea relocându-l pe Cătălin Rădulescu într-o poziţie mai avantajoasă pe lista candidaţilor parlamentari. Despre ce-i vorba aici? Despre prietenie ori despre prestaţia mai bine apreciată la centru decât în judeţ a unui deputat destul de guraliv, dar care are totuşi la activ cele mai multe iniţiative legislative? Apropo, stimate domnule profesor Valeca, multă lume se întreabă şi mă întreabă după ce criterii aţi stabilit lista candidaţilor PSD la parlamentare? La iniţiativa cui a fost făcută, de pildă, rocada între Simona Bucura şi Radu Vasilică? A funcţionat şi la ei prestaţia legislativă care să prindă bine şi Argeşului? Şi dacă da, n-ar fi bine, cum vă propuneam într-o emisiune, să puneţi de un contract ferm cu fiecare dintre ei pentru următoarea legislatură? Concret, la ce se angajează? Cu nume, cu subiect şi predicat. Că avem mare nevoie de asumarea răspunderii fiecăruia dintre parlamentari, nu aşa, la general, că „votăm legi bune”. Că unele nu-s bune deloc, iar primarii noştri se plâng de atâtea legi proaste care le încurcă activitatea de edili şi gospodari.
Dacă tot ne cereţi votul, ca un partid care se pretinde mai serios şi mai eficient, nu credeţi că ar merita să ne răspundeţi măcar la unele dintre întrebările care nu sunt doar ale mele, ci şi ale cititorilor? De dragul transparenţei de care faceţi caz, dar şi ca să nu mai bubuie presa cu tot felul de invenţii, sub pretextul că nu a fost informată. Informaţi-o! Cu toată transparenţa. Şi răspunderea care vă revine. Că este multă nevoie, dacă vreţi să fiţi credibili, coerenţi şi convingători pentru votul pe care ni-l cereţi în ajunul Crăciunului. Ştiu, puterea atrage ca muştele la miere, dar probaţi-ne că o meritaţi! Nu staţi izolaţi!
Mihai GOLESCU
Un Comentariu
bogdan
PSD-ul este, draga Domnule Golescu, asemenea unui spital judetean „comunist”. Un spital construit prin anii `70, care la acea vreme era o entitate functionala ce raspundea perfect nevoilor populatiei si scopului pentru care era destinat. De-a lungul timpului, insa, prin acest spital au trecut multi, prea multi bolnavi. Unii mai grav, altii mai putin grav.Unii s-au vindecat, unii au murit, iar altii, cadre medicale daruite,s-au imbolnavit in spital mistuiti de antagonismul dintre pasiunea si devotamentul lor fata de semenii veniti in cautarea leacului, si lipsurile date indiferenta, impotenta si hotia celor de la butoane, al carui vesnic raspuns era „n-avem, descurcati-va cum puteti !”.In acest spital au patruns de-a lungul timpului microbi, bacterii ucigase, virusuri mortale, iar unii au lasat in urma un gunoi de nedescris. Cand si cand, atunci cand gunoiul devenea morman, cate un sef iesea in public si spunea :”gata, vom face curatenie, asa nu se mai poate !” Si ca sa vada lumea ca nu glumeste, isi sufleca gospodareste manecile si, in fata obiectivelor presei , punea mana pe matura si incepea sa dea din maini. Dar nimeni, niciodata, nu a avut curajul sa arunce gunoiul. Sa-l duca la tomberon. Asa ca de fiecare data gunoiul era bagat sub pres. Peretii si podeaua sunt astazi imbacsiti cu microbi, tavanul este plin de petice, aerul este infestat cu o otrava ucigasa, saloanele sunt bantuite de spiritele furioase ale celor veniti sa capete izbavire, dar au murit pentru ca „n-aven!”. Acest spital nu mai poate trata. Acest spital nu mai poate fi renovat pentru ca saloanele lui sunt suferinta si agonie, pentru ca zidurile lui sunt minciuna, fals si hotie, pentru ca icoanele de pe pereti sunt chipuri cioplite parca de cel mai nepriceput sculptor, pentru ca sefii mai mari ori mai mici , desi imbraca haina din blana de oaie, isi pastreaza coltii si instinctul de animale de prada. Acest spital nu se mai poate reforma fiind incarcerat in propria-i neputinta. Acest spital trebuie demolat din temelii si in locul lui construit un altul nou-nout, cu pereti noi, cu geamuri noi, cu oameni noi, cu aer proaspat prin care sa poti respira viata, sa fie totul atat de nou si de proaspat, incat oricare dintre „fostii” sa nu mai aiba curajul sa intre, ori daca ar indrazni, sa faca cale-ntoarsa inca de la intrare deranjati de atat de noul si atat de proaspatul care-i izbeste in nas atunci cand se deschide usa.