Bunicii ar putea primi o indemnizație de 650 lei dacă au grijă de nepoți în cazul în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani. Concomitent, mama va încasa stimulentul de inserție, reglementat de legislație, tot de 650 lei.
Pentru a primi indemnizația, bunicii trebuie să trăiască în România, să se afle în relații bune cu nepotul și să aibă acordul părinților copilului pentru a-l îngriji. Actele doveditoare ale calităţii de bunic şi acordul scris al părinţilor trebuie să fie însoțite de actul de identitate al solicitantului și de certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul atunci când se depune cererea de indemnizație, la primăria orașului de domiciliu.
Proiectul a fost adoptat de Senat, urmând să intre la vot în Camera Deputaților, for decizional în acest caz.