Ieri, poliţişti ai Secţiei Rurale Călineşti au depistat un cetăţean bulgar în vârstă de 40 de ani, care oferea spre vânzare motofierăstraie fără elemente de identificare, încălcând astfel prevederile legale referitoare la efectuarea de activităţi comerciale.
Împricinatul a fost amendat cu 500 de lei, iar poliţiştii recomandă: * nu cumpăraţi bunuri de la persoane dubioase, la preţuri de chilipir, fiindcă riscaţi să daţi bani pe marfă neconformă sau chiar furată; * nu achiziţionaţi produse oferite prin locuri dosnice sau prin parcarea unor centre comerciale de la persoane care nu au calitatea de agenţi economici; * nu permiteţi accesul în locuinţă/curte a negustorilor de ocazie, fiindcă aceştia pot fi persoane rău intenţionate.