Grupul sanitar
Scriam în ediţia anterioară despre imaginile terifiante ale fostelor fabrici de la Câmpulung şi despre cât de rău a ajuns să arate oraşul. O vorbă veche spune că „aşchia nu sare departe de trunchi” – nimic mai adevărat, iar de asta m-am convins vizitând zonele învecinate. Mi-a atras atenţia un afiş din Piaţa Primăriei cu obiectivele de interes din municipiu şi împrejurimi unde, chiar la punctul 1, era în grafic „Complexul balneoclimateric Bughea de Sus”. Am zis că nu strică un drum până acolo, mai ales că văzusem chiar şi un indicator către „Bughea Băi”. Până şi GPS-ul îmi spunea că acest complex există, oferindu-mi inclusiv detalii despre program (8-18), site-ul administratorului şi un număr de telefon pentru informaţii şi rezervări.
Pavilionul pentru tratamente
La locul cu pricina, surpriză: o curte ferecată în incinta căreia trona „Vila Măgura” unde turiştii se cazau cândva. Din cele relatate de oamenii din partea locului, complexul ăsta acum închis era cândva plin-ochi de oameni care veneau la tratament: nu doar pensionari, ci şi sportivi. După Revoluţie, şi-a pierdut încetul cu încetul aplombul, nici statul şi nici privaţii care l-au preluat ulterior nefiind dispuşi să mai investească în el. A funcţionat până acum aproximativ cinci ani, dar în prezent unitatea e în stare de conservare.
Am sărit pârleazul, ignorând avertismentele date de un câine mare şi negru care, ulterior, s-a dovedit a fi un fricos. Cum m-am apropiat, s-a pierdut undeva în desişuri şi nici că a mai apărut. Aşa am putut studia în detaliu locul cu pricina. Am descoperit rapid pavilionul unde se efectuau tratamentele propriu-zise. Interiorul părea destul de îngrijit (dotările – căzi şi băncile din lemn – la locul lor), semn că proprietarii mai trimit din când în când pe cineva să verifice dacă locul nu a fost cumva vandalizat. În curte, mascat de un ditamai copacul răpus de vânt, am dat peste izvorul cu apă sulfuroasă. Pe jos, sticle goale de bere şi pachete de ţigări care atestau prezenţa
Izvorul cu apă sulfuroasă încă funcţionează
recentă a omului. Care om sigur nu a venit pentru tratament, ci a adus calul la păscut (vezi foto). Păcat, căci dincolo de aceste aspecte mărunte, zona cu pricina era o adevărată perlă în regiune. Ceea ce mi-a atras în mod deosebit atenţia a fost un panou cu specificaţii complete legate de beneficiile apelor de la Bughea. Păi, nu degeaba îmi spunea un localnic că oamenii veneau în cârje şi plecau pe picioare, mulţi dintre ei considerând că mai bine vin aici decât să meargă tocmai la Herculane. Peste 20 de afecţiuni (respiratorii, reumatice, gastro-intestinale, chiar şi ginecologice) erau tratate de personalul medical din staţiunea de la Bughea de Sus. Astăzi, căutăm vindecarea pe alte meleaguri. Dacă ne permitem!
