Proiectul de buget al municipiului Piteşti este afişat la primărie şi pe site-ul instituţiei, iar pe 25 aprilie va fi supus dezbaterii şi aprobării în plenul Consiliului Local. Până atunci, însă, mâine este programată să aibă loc la ora 16, în sala mare de spectacole a Centrului Multifuncţional (Filarmonică) dezbaterea publică privind bugetul, etapă obligatorie prevăzută de legea transparenţei.
„Din păcate. foarte multe propuneri şi observaţii nu am primit. Oricum, le vom analiza şi, în funcţie de oportunitate şi buget, vom ţine cont şi de ce ne-au solicitat anumiţi cetăţeni sau agenţi economici”, ne-a declarat Cornel Ionică, primarul Piteştiului. Locuitorii municipiului mai pot depune, în scris, propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul bugetului până la data de 13 aprilie. Propunerile, sugestiile sau opiniile se primesc prin e-mail, la adresa primaria@primariapitesti.ro, precum şi la sediul Primăriei – Compartimentul de Relaţii Publice, intrarea D.
Consideraţii
Bugetul este de peste 400 milioane lei şi prevede investiţii multiple. Sunt luate în calcul („prinse ca poziţie în buget”, cum se spune) atât lucrări în continuare (reabilitarea unor străzi, reabilitarea pieţelor Găvana şi Trivale care ar cam trebui să fie finalizată în acest an!, etc.), cât şi lucrări noi (modernizarea unor străzi care ar fi trebuit să aibă loc anul trecut, dar s-au „poticnit” în proceduri şi licitaţii anulate), dar şi proiecte pentru care de abia începe implementarea (cu finanţare europeană) – sunt prinse cofinanţările în buget fără de care nu se poate face nimic. La acestea se mai adaugă şi proiecte „rostogolite” din an în an, doar-doar s-or realiza la un moment dat: sala polivalentă şi modernizarea stadionului „Nicolae Dobrin” (pentru care vicepremierul Daniel Suciu a dat promisiuni noi săptămâna asta la Piteşti că se vor face cu bani de la Compania Naţională pentru Investiţii „cât de curând”), săli de sport la şcoli („Nicolae Iorga”, „Tudor Arghezi”, „Adrian Păunescu”) şi licee (LPS, „Ion Cantacuzino”), pasaje rutiere (Nord şi Craiovei – Târgul din Vale) şi amenajarea de locuinţe sociale (56 la număr) la fostul liceu CFR (în curs de finalizare, ca şi minihotelul Primăriei din curtea Inspectoratului Şcolar care va fi gata tot în 2019, dar cu bani de la bugetul local). În fond, politicienii promit orice, nu-i aşa? Mai greu cu făcutul în cazul multora… Aşadar, proiectul este generos ca „poziţii” de investiţii, rămâne de văzut câte se vor face. La finalul anului vom trage linie şi vom vedea…
Investiţii europene… SF
În ceea ce priveşte proiectele cu fonduri europene, unele parcă ţin de domeniul SF, aşa de ameţitoare sunt la prima vedere: management al traficului şi gestionarea parcărilor din municipiu, cu sistem de monitorizare video, inclusiv pentru transportul public de călători, modificarea temporizărilor semafoarelor în intersecţii şi crearea unei baze de date GIS cu informaţii în timp real din trafic, montarea de panouri de informare la intrarea în oraş pentru reducerea congestiilor de trafic; achiziţionarea de autobuze hibrid (20) şi electrice (40) pentru Publitrans, precum şi achiziţia şi montarea unor staţii de încărcare a maşinilor electrice, modernizarea a 99 staţii de autobuz, taxare electronică pe autobuze, sistem de închiriere biciclete şi noi piste pentru biciclişti, amenajarea a două autogări ale primăriei, crearea a trei trasee noi de autobuz, bazin olimpic care se învârte după… soare (la propriu, căci vor fi montate panouri solare pentru încălzirea apei), sistem de iluminat modern comandat de la distanţă etc. Cererile de finanţare au fost depuse, mai rămâne să înceapă licitaţiile şi… lucrările propriu-zise şi achiziţiile!
Şcoli şi grădiniţe
Se au în vedere şi reabilitarea, extinderea şi dotarea unor unităţi de învăţământ. Cele vizate sunt Şcoala „Mihai Eminescu”, Şcoala „Mircea cel Bătrân”, Colegiile „Zinca Golescu” şi „Armand Călinescu”, precum şi grădiniţele „Aripi Deschise”, „Primii Paşi” şi „Căsuţa Poveştilor”. 2,5 milioane lei se alocă pentru continuarea programului de modernizare a locurilor de joacă din municipiu.
Incubator de afaceri
În buget sunt prevăzuţi bani şi pentru înfiinţarea unui parc industrial şi a unui incubator de afaceri. Dacă în ceea ce priveşte parcul industrial mai avem de aşteptat, căci sunt probleme cu terenurile (litigii cu comuna Bradu), pentru incubatorul de afaceri s-a depus cererea de finanţare pentru obţinerea a 14 milioane lei. Incubatorul de afaceri ar urma să funcţioneze într-o clădire pe care primăria a primit-o drept donaţie de la CEZ în zona bulevardului Republicii. Incubatorul de Afaceri este o instituţie care urmăreşte crearea unui mediu favorabil, sustenabil, pentru firmele nou înfiinţate şi cele inovative cu potenţial de dezvoltare. Prin facilităţile acordate antreprenorilor începători, inclusiv acordarea de spaţii, incubatorul contribuie în mod direct la orientarea potenţialului intelectual şi financiar privat spre dezvoltarea economiei şi combaterea şomajului. Astfel, incubatorul de afaceri va fi creat pentru a sprijini dezvoltarea întreprinderilor aflate la început de activitate, care au idei, dar nu dispun de know-how, nu ştiu să faca un plan de afaceri şi nici nu au resursele financiare pentru închirierea, la preturile pieţei, a unui sediu adecvat. Locul de implementare a investiţiei este pe strada Fraţii Goleşti. Sectorul de activitate al incubatorului este reprezentat de cercertare-dezvoltare în diverse domenii, categorie ce include atât firme orientate spre servicii de dezvoltare afaceri, cât şi servicii de IT&C, şi infrastructură de comunicaţii.
Refacem ce avem…
La fel, până la modernizarea promisă de Guvern pentru stadionul „Nicolae Dobrin”, cu bani locali facem ce… putem. Adică lucrări de introducere a sistemului de irigare a terenurilor II şi III din incinta stadionului (60.000 lei), iar tot sistemul video de supraveghere din incinta stadionului va fi reparat (100.000 lei). Sistemul video este o cerinţă obligatorie de securitate impusă de organismele europene în domeniu şi de legislaţia română.
Străzi
Pentru acest an, Administraţia Domeniului Public Piteşti are în plan reabilitarea mai multor artere de circulaţie. Unele dintre acestea ar fi trebuit să fie reparate încă de anul trecut, dar contestaţiile la licitaţii au făcut ca procedurile să fie amânate sau chiar anulate pentru a fi reluate ulterior. Majoritatea contractelor aşteaptă acum doar să fie semnată. Astfel, vor fi făcute lucrări de reparaţii pe următoarele artere de circulaţie: Banat (3.032.000 lei), Carpenului (1.371.000 lei), Barbu Ştefănescu Delavrancea (425.000 lei), bulevardul Eroilor (2.122.000 lei pentru tronsonul cuprins între strada Exerciţiu şi bulevardul Republicii), Vasile Lupu (866.000 lei), Banu Mărăcine (426.000 lei), Trivale (1.991.000 lei). Se continuă, de asemenea, reabilitarea Căii Drăgăşani (1.000.000 lei), lărgirea străzilor Maior Şonţu, C.A. Rosetti şi Târgul din Vale şi va începe şi lărgirea părţii carosabile în zona Nord, aproape de intersecţia cu strada Calea Bascovului.
Smart city
Adică oraş deştept. În proiectul de buget al municipiului pentru anul în curs, Primăria Piteşti a prevăzut fonduri şi pentru elaborarea unei strategii smart city. Suma alocată este de 155.000 lei. Cu aceşti bani se va elabora un plan prin care oraşul şi cetăţenii să beneficieze de facilităţi specifice lumii în care trăim, de la parcări inteligente până la echipamente care să furnizeze diverse documente, înlocuind astfel interacţiunea dintre cetăţeni şi funcţionarii primăriei.
Aşadar, proiecte sunt. Intenţii bune, de asemenea. Ceva bani se găsesc – locali, guvernamentali, europeni. Rămâne de văzut ce vom putea face efectiv din ceea ce ne-am propus, căci implementarea unor proiecte durează la noi în ţară mult prea mult din cauza birocraţiei şi procedurilor de tot felul care se bat cap în cap!
2 Comentarii
Lia
Sper ca vor fi alocate fonduri si pentru plantarea de copaci si refacerea spatiilor verzi, caci pana acum s-au cheltuit bani fara numar doar pentru sufocarea Pitestiului cu betoane.
Cristian
Am semnalat ca e o banca e rupta in Trivale de mai bine de o luna si mi s-a raspuns ca ADP-ul nu poate repara nimic fiindca nu are buget !!! Asta- i masura nesimțirii la primarie.
Dar pt salarii o fi buget?
De ce cand semnalezi ceva, cetațeanul e tratat ca dușmanul de clasa al primariei?