Consiliul Judeţean Argeş a publicat proiectul de buget pentru anul în curs. Conform acestuia, veniturile totale se ridică la 327,7 milioane lei, iar cheltuielile, la 428,7 milioane lei. Diferenţa va fi asigurată din excedentul anului anterior. Preşedintele Dan Manu a spus că bugetul este mai mic faţă de anul trecut cu 30%, în special din cauza alocărilor reduse de la centru. Oare să fie „de vină” culoarea politică a Consiliului Judeţean pentru aceste alocări mai mici?
Cheltuieli
Cheltuielile de funcţionare ale Consiliului Judeţean în acest an vor fi de 298,4 milioane lei, dintre care 128 milioane lei sunt bani pentru salarii. Pentru dezvoltare (investiţii) s-au alocat 130 milioane lei. Pentru sănătate – 45,6 milioane lei, pentru ordine publică se vor cheltui 1,5 milioane lei, pentru învăţământ – 16 milioane lei, pentru cultură, recreere şi religie – 63 milioane lei, iar pentru asistenţă socială – 142,8 milioane lei. Pentru transporturi se vor cheltui 92 milioane lei (întreţinere, reabilitare şi modernizare drumuri).
Bugetele instituţiilor
În ceea ce priveşte bugetele instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, acestea se prezintă astfel: Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – 77,45 milioane lei; unităţi medico-sociale – 19 milioane lei; Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” – 6,2 milioane lei; Muzeul Judeţean – 7,02 milioane lei; Muzeul Goleşti – 8,9 milioane lei; Teatrul „Alexandru Davila” – 13,4 milioane lei; Şcoala Populară de Arte şi Meserii – 2,44 milioane lei; Centrul Cultural Judeţean – 6,9 milioane lei; Centrul de Cultură „Dinu Lipatti” – 1,9 milioane lei; Serviciul Public de Salvamont – 2,7 milioane lei; personal neclerical – 14,9 milioane lei.
Bani europeni
În ceea ce priveşte investiţiile, în proiectul de buget sunt prinse în primul rând cele cu bani europeni pentru a căror documentaţie s-a lucrat ani la rând. Unele dintre ele au intrat deja în faza de licitaţie, deci în 2020 ar trebui să înceapă şi lucrările. Vorbim aici despre reabilitarea Muzeului Judeţean, Galeriei de Artă din Piteşti şi a Cetăţii Poenari, modernizarea a două drumuri judeţene, dar şi lucrări de extindere şi dotare la spitalele Judeţean şi de Pediatrie, precum şi reabilitarea şi creşterea eficienţei energetice a clădirii Consiliului Judeţean.
Investiţii din fonduri proprii
Cât despre investiţiile care vor fi realizate din fonduri de la bugetul judeţean şi cu aport de la bugetul naţional, cele mai importante ar fi: dotări pentru unităţile medicale şi medico-sociale; reabilitări de drumuri locale – 10 milioane lei; construcţia laboratorului de radioterapie; construcţia unor centre de zi pentru copii şi persoane cu dizabilităţi; continuarea demersurilor pentru amenajarea pârtiei de schi de la Moliviş (un milion lei). Vom trăi şi vom vedea câte din toate acestea se vor realiza…
Un Comentariu
Cris
Pai nu prea da totalul.Doar salariile și ajutoarele sociale depășesc bugetul total.Daca o firma ar avea cheltuielile cu salarii la jumătate ar da faliment.Normal că nu ajung banii și că nu vor mai face nimic pt cetățeni ,ca și la Primăriile de comune,pt că la ei portarul are salariu cat un inginer la Dacia.
Sa nu mai zic de șpagă contra vot,pardon ajutoare sociale în multe cazuri fara justificare,sunt convins.Mafia e mare…O fi si Viorica aici,că era șomeră parca….și poate și-a făcut mutație.Cat despre asa zisele investiții ,ce sa zic;centre de plasament cică…Poate vreți să ziceți locuri de munca pt prietenii partidului unic mafiot,plătite din bani publici ca să facă nimic (ori poate nu mai au bani pt îngrijitoare la sediul PSD și fac transferuri ca iscusitul lor mentor,Dragnea).Vai de capul nostru cu prăpădiții ăștia…Nu auzi de nici un proiect major cu finanțare de la UE,din parte analfabeților: nu tu drumuri comunale pt căruțe,ulițe pietruite si cu nume să știe unde sa vina o ambulanta măcar,nu gaze sau canalizare la tara ca sa reducem poluarea ori alte lucrări edilitare de anvergură.Nici la Primăria Pitești tot PSD -ista, nu vezi nimic de gen:decongestionare trafic,canalizari lărgite,parcări subterane,transport suprateran.Nimic !Bani de pomană cheltuiți ca sa ne tărâm și să demonstrăm doar ce popor jalnic suntem..
Mai bine ne impuscam și lăsăm tara altora ,că e pacat sa ne tot batem joc de ea și de noi,că doar ne amăgim..