Un lider social-democrat spunea deunăzi – făcând aluzie directă la liberali – că asistăm în România la un teatru al absurdului şi că, dacă ar trăi Eugen Ionesco, l-ar fi avut pe Ludovic Orban personaj principal. Ce să spunem?! Are dreptate cu teatrul absurdului. Credem, însă, că mulţi, foarte mulţi politicieni postdecembrişti concurează pentru rolurile principale din piesa „tragicomică” jucată de treizeci de ani încoace.
Da, dacă vreţi, putem să ne jucăm cu nişte cuvinte. Putem să-i spunem teatru, operetă, şansonetă, circ ieftin, bâlci. Dar numai politică nu e ceea ce fac unele „personagii” din zilele noastre, inclusiv pe aici, pe la Argeş, confundând aceste locuri încărcate de istorie cu moşia proprie. Uite, de pildă, de câteva zile, peneliştii şi pesediştii s-au încăierat din nou pe Vila „Florica” de la Ştefăneşti. Şi-au găsit, deci, intriga, şi-au stabilit rolurile, iar acum „dă-i si luptă, neicusorule!”, că nu e altceva mai bun de făcut; economia duduie, infrastructură rutieră avem, locuri de muncă găseşti peste tot, sănătatea e ca şi rezolvată… Prin urmare, cine e mai tare?
Vasăzică, liberalii au venit cu întreg alaiul să taie panglica la conacul transformat de ei, prin lege, în muzeu naţional, iritându-şi la maximum „preopinenţii”, care l-au administrat ani la rândul, reuşind recent să-l şi răscumpere, pentru patrimoniul cultural. Şi unii, şi alţii au avut rolul lor, meritul lor. Bravo! Dar atât! Ceea ce fac ei mai departe seamănă a murdărie. Pe scurt, asta-i „drama”, la care se adaugă, fireşte, „recuzita”: aplauze, rânjete maliţioase, ba chiar şi o plantare de stejar cum n-au mai pomenit silvicultorii…
Bieţi bufoni, sărmani epigoni, şi-au găsit, iată, să joace o piesă absurdă, o micime electorală, în casa Brătienilor, uriaşi bărbaţi de stat, înaintaşi vrednici în istoria neamului nostru. Şi când te gândeşti că, înainte de intrarea ţării în Marele Război, pe drumul de la Florica spre Bucureşti, Ionel Brătianu îi spunea fiului său Gheorghe: „Vezi, momentul de faţă e hotărâtor. Dacă se încheie pacea fără noi, vom fi zdrobiţi între o Ungarie mare şi o Bulgarie mare. Trebuie să vază lumea ce voim şi pentru ce voim…” („File rupte din cartea războiului„). Iar acum asta trebuie să vază lumea: o dispută electorală pentru o tăiere de panglică la Vila „Florica”?!
De fapt, ce voiesc şi pentru ce voiesc politicienii de azi? Poate vreunul să răspundă sincer? Merită cineva să rămână în istorie prin fapte notabile, măreţe? În discursul său din 2013, la împlinirea vârstei de 90 de ani, academicianul Dan Berindei spunea: „Istoria este un învăţător sau cel puţin ar trebui să fie! Rostul ei este de a ne înlesni legătura cu trecutul, cu rădăcinile, de a ne ajuta să existăm într-o lume cunoscută şi prin aceasta ea ar fi menită să ne asigure un echilibru interior; măsura lucrurilor…”
Or, tocmai asta nu probează mulţi dintre politicenii noştri de astăzi: că au echilibru interior. Măsura lucrurilor. Şi ne mai mirăm de ce nu suntem acolo unde am vrea să fim în Europa civilizată!
