Leonie Wolters
Este al doilea concert, din cele trei programate în stagiunea 2017-2018, pe care-l dirijează, la Filarmonica Piteşti, Theo Wolters.
„Mozartiana” (1) – cu olandezul la pupitru, cu fiica sa, Leonie Wolters, la flaut şi cu Miruna Vidican, la harpă – a fost un concert simfonic de succes. „Mozartiana” (2) urmează joi, 25 ianuarie a.c.
A intrat în obiceiul Filarmonicii să prezinte medalioane ale unor mari compozitori sau să ofere, prin interpreţi autohtoni sau străini foarte cunoscuţi, concerte care să arate virtuţile cantabile ale unor instrumente – vioară, pian, fagot, corn, chitară, trompetă, trombon; ca să nu mai vorbim despre duduk, archlute sau bandoneon…
Joia trecută a fost un regal. Mai întâi a fost reîntâlnirea cu acest dirijor care a cucerit nu numai orchestra Filarmonicii, ci şi pe melomani. De ce? Se vede personalitatea sa: stăpâneşte orchestra până la detalii infinitezimale, dirijează exuberant, se comportă ca un latin. Trăieşte bucuria muzicii printr-o gestică largă, sugestivă, plăcută, arătând o implicare profundă şi o cântărire atentă a importanţei fiecărui instrument în armonia generală a partiturii.
Theo Wolters
I-am auzit pe membri ai orchestrei vorbind cu respect şi despre calităţile sale pedagogice, despre exigenţa profesională impusă şi… adoptată firesc, ca pe un canon obligatoriu, de fiecare dată. Dacă data trecută a dirijat un concert Beethoven, de data aceasta a fost Mozart care a sunat minunat prin aceste două instrumente – flautul şi harpa – poate cele mai delicate, alături de vioară. Sau de oboi (Ennio Morricone: Oboiul lui Gabriel).
Mozart, cu acest trio – Theo, Leonie şi Miruna – a sunat minunat. Orchestra a simţit din plin aerul parcă celest al partiturii şi a oferit un fundal artistic potrivit evenimentului. Căci a fost un eveniment acest concert nu numai în prima sa parte, ci şi în a doua, când orchestra a dat întreaga măsură a maturităţii sale în continuă creştere.
Dirijorul Florin Totan, un alt oaspete bine primit, un comunicator desăvârşit cu publicul, spunea: „Bach este Tatăl, Mozart este Fiul şi Sfântul Duh este Beethoven. Preferatul meu este Mozart. Pentru mine, muzica începe şi se sfârşeşte cu Mozart. Este centrul universului meu spiritual şi muzical”.
Flautul şi harpa au creat adesea o feerie, o stare de bine, de contemplaţie şi meditaţie. Nu o dată am simţit – nu exagerez! – că mi se întredeschid porţile Paradisului. Flautul şi harpa, prin contopirea interpretelor cu instrumentele lor, au creat o stare de graţie mozartiană: suavitate, romantism, seninătate, linişte şi pace sufletească, sensuri diafane.
Leonie şi Miruna s-au completat fericit, bisul lor fiind un preaplin răsplătit cu aplauze şi strigăte de „Bravo!” din belşug. Registrul bogat al muzicii mozartiene s-a regăsit joi din plin prin aportul orchestrei şi al celor trei.
Simfonia nr. 34 în Do major, Concertul pentru flaut, harpă şi orchestră în Do major şi Simfonia nr. 35 în Re major, Haffner au fost bune alegeri pentru specificul muzicii mozartiene. Aşteptăm cu interes partea a doua, în care locul flautului şi al harpei îl va lua pianul. Pianul care, ca şi flautul şi harpa, ca şi oboiul şi vioara, sub tuşeurile virtuozilor, scoate infinite suavităţi.
