Este o afecţiune cronică, progresivă, în care pe un fond de hiperreactivitate bronşică apare iniţial bronşita însoţită sau nu de emfizem pulmonar şi de obstrucţia fluxului de aer. Apare după vârsta de 40 de ani, prevalenţa, incidenţa şi mortalitatea crescând cu vârsta şi asocierea altor boli.
Factorii de risc principali în BPOC sunt:
– Fumatul şi vârsta ocupă mai mult de 80% din cazuri. Din motive necunoscute, numai 15-20% din fumători dezvoltă BPOC semnificativă, riscul mai mare apărând după aproximativ 20-25 de ani de fumat serios (20-30 ţigări pe zi);
– Poluarea aerului la niveluri înalte se constituie ca factor de risc mai mic în comparaţie cu fumatul, dar în ultima decadă a atins cote alarmante (cazul Chinei, unde şi fumatul a atins cote de vârf);
– Hiperreactivitatea bronşică, fie pe teren atopic (predispoziţie ereditară la alergii), fie nespecifică (la diverse noxe respiratorii);
– Deficienţa de α1-antitripsină se asociază mai ales cu emfizemul pulmonar. Diverse proteaze (în special tripsina) distrug elastina pereţilor alveolari la structura terminală – acinul pulmonar. Prin distrugerea pereţilor interalveolar se formează bule de diverse dimensiuni care formează emfizemul. Deficienţa severă de α1-antitripsină (care degradează tripsina), mai ales la homozigoţii (descendenţi din ambii părinţi purtători de tară), frecvent întâlnită la albi originari din nordul Europei, dezvoltă la aceştia emfizemul pulmonar timpuriu sever (la vârste de 18-25 de ani).
Iritaţia cronică a mucoasei bronşice sub acţiunea combinată a factorilor de risc amintiţi produce la acest nivel edemul, abundente secreţii mucoase şi mucopurulente, care diminuă ventilaţia aerului în arborele bronşic. Bronşiolita (inflamaţia bronşiilor mici, terminale), asociată spasmului muscular neted local, în contact cu noxele respiratorii, determină accesele de tuse şi dispnee predominant expiratorie. Ele sunt elementele parţial reversibile ale accesului care combină tusea productivă cu spasmul bronşic. Emfizemul (hiperinflaţia de aer în arborele terminal respirator) este leziunea predominantă la majoritatea pacienţilor cu BPOC şi este elementul ireversibil. Cota lui creşte cu timpul şi în perioadele terminale ale bolii instalează dispneea continuă care necesită protezarea respiraţiei cu aparate de oxigen hiperbar la domiciliu (sau chiar în unităţi spitaliceşti de terapie paliativă).
Simptome şi semne. Pacienţii care au fumat 20-30 ţigări pe zi, timp de peste 20 de ani, dezvoltă în decada a 5-a de viaţă o tuse productivă, predominant matinală („toaleta bronşică” a fumătorului). Iniţial sputa este seromucoasă şi nu depăşeşte 60 ml/zi. Ea devine purulentă în acutizările bronşitei, produse de viroze sau/şi bacterii. Tusea productivă asociază dispnee (lipsă de aer) şi wheezing (respiraţie şuierătoare) – generat de spasmul bronşiolelor, uneori febră.
În stadiile incipiente ale BPOC, examenul medical depistează numai respiraţia şuierătoare. Pe măsură de hiperinflaţia plămânilor progresează (efect al repetatelor acutizări şi progresiei emfizemului) şi diametrul anteroposterior toracic creşte, luând aspectul de „butoi” hipersonor. La apariţia cefaleei matinale, se instalează cianoza (învineţirea feţei, buzelor şi extremităţilor), datorită creşterii concentraţiei de CO2 din sânge. Se dilată şi venele jugulare, bătăile inimii sunt accelerate şi asurzite şi se instalează tremurul mâinilor.
Pacienţii cu BPOC în stadii finale oferă o stare dramatică – stau numai în şezut, aplecaţi înainte, sprijiniţi cu mâinile pe speteaza scaunului. Expirul prelungit se face cu buzele strânse, ochii sunt injectaţi, cianoza este marcată.
Complicaţiile BPOC, care apar obligatoriu în evoluţia bolii, sunt de la grave la dramatice: insuficienţa respiratorie acută, aritmii cardiace, cordul pulmonar cronic, pneumotoraxul. Una din ele sau asociate duc la un moment dat al evoluţiei bolii la deces.
De luat aminte este că BPOC este o boală evolutivă ce se instalează la 15-20% dintre fumătorii pasionaţi. Renunţatul timpuriu la fumat este singurul tratament eficace şi el trebuie să se facă înainte de instalarea bolii, adică timpul maxim pe care trebuie să şi-l acorde individul în savurarea plăcerii nicotinice să nu depăşească 15-16 ani. Alături de riscul de cancer pulmonar şi el în creştere ca incidenţă la fumătorii adevăraţi, riscul de BPOC ne face să zicem „STOP FUMATULUI!”.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
