„Subiect de presă” cu totul special în această săptămână când, la ceas aniversar, Cristina Munteanu şi jurnaliştii Mihai Golescu, Traian Ulmeanu şi Gabriel Lixandru au vorbit despre ce înseamnă ziarul „Argeşul” la 27 de ani de existenţă în ediţie nouă şi 140 de ani de tradiţie. Dincolo de începuturile presei libere, petrecute în clipele de mare frământare şi imprevizibilitate ale Revoluţiei, au fost aduse în prim-plan provocările prezentului: e nevoie de o lege a presei, în contextul în care numărul publicaţiilor care nu mai respectă niciun cod deontologic a crescut peste măsură?
Un nou început
„Chiar în această zi (n.r. – 22 decembrie), acum 27 de ani, împreună cu colegii veniţi din oraş la redacţie ne-am adunat şi ne-am pus întrebarea: ce facem, mai scoatem «Secera şi Ciocanul» sau altceva? Am riscat şi am scos un ziar liber (vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă Revoluţia era înăbuşită…). Cât de liber a fost şi este se vede!” – a dezvăluit directorul publicaţiei, Mihai Golescu.
„În ceea ce priveşte primele zile, au fost destul de «ceţoase». Îmi amintesc că, la Revoluţie, a stat unul în birou la mine cu puşca-mitralieră să se uite în parcare (unde e Poşta acum) pentru că «vin teroriştii». Acum, nu ştiu dacă teroriştii veneau sau nu spre noi, dar vă daţi seama că în acele momente era şi teamă, şi confuzie. Ne-am asumat să scoatem «Argeşul liber» pe două pagini. Atunci, noi am pornit la drum cu un sul de hârtie. Atât aveam rămas (în perioada dictaturii comuniste era cotă pe hârtie) şi pe ăla îl «legumeam». A fost o perioadă foarte grea. Îmi aduc aminte că mergeam tocmai la Bacău să aducem o maşină cu câteva suluri. Mai târziu, lucrurile s-au pus la punct, ne-am privatizat şi un pion important în acest demers a fost Mihai Golescu. Eu mărturisesc că aveam o oarecare teamă din cauza finanţelor. Încă nu eram puternici din punct de vedere financiar. Nu aveam tipografie şi lucram într-o casă naţionalizată. Astăzi, la «Argeşul» e un climat cu totul aparte. Dacă staţi o zi-două între redactori, o să vedeţi că este altceva decât la alte ziare. Cred asta cu toată fiinţa pentru că spiritul de echipă se găseşte la «Argeşul» mai mult decât în orice altă parte şi sunt convins că tocmai asta ne-a făcut să fim ceea ce suntem: un ziar de cursă lungă. Iar în ziua de azi este o adevărată aventură să exişti. Sunt atâtea oprelişti financiare încât trebuie să ai o cutezanţă şi o tenacitate extraordinare ca să poţi face faţă acestei presiuni” – a mărturisit Traian Ulmeanu.
„Am pornit puţin mai târziu decât domniile lor, în 1994. Eram un inginer care-şi căuta un loc mai bun de muncă pentru că la Slatina, la inox, nu mai mergea aşa de bine. La ziarul «Argeşul» am dat concurs. Erau nişte criterii foarte stricte şi dure. Am participat şapte inşi. Cel cu care am intrat este astăzi director de instituţie. Ca şef la cultură, dl Mihai Golescu a ţinut până astăzi acest supliment în picioare (n.r. – «Săgetătorul»). Eu eram unul dintre contestatarii acelui supliment pentru că scriau anumiţi oameni pe care îi consideram necitibili, ermetici, elitişti” – a spus, la rându-i, Gabriel Lixandru.
Elita, astăzi
„E de discutat acest subiect pentru că am ajuns în noua societate să contestăm elita (care nu e doar în cultură, elită e şi la croitori, şi la cel care face pâine, şi în medicină etc). În presă este însă poate cel mai vizibil modelul de elită sau «neelită»: reflectăm realitatea, dar o reflectăm fără discernământ sau ne gândim unde ajungem cu ea? Către ce modele tindem? Noi ne-am asumat modelul de responsabilitate socială. Dovada că se poate face şi o asemenea presă (nu doar de scandal) este însăşi existenţa noastră” – a completat Mihai Golescu.
O lege a presei ar ajuta?
„Din 1989 am recunoscut că e nevoie de o lege a presei. Ţin şi acum să susţin ideea asta, dar o lege făcută de gazetari împreună cu politicienii, nu doar de politicieni. De 27 de ani trăim într-o societate în care, de multe ori, firescul începe să apară nefiresc (şi viceversa). Noi am încercat să facem un ziar centrat pe valori. Este şi motivul pentru care, de 19 ani, dăm premii de excelenţă încercând să scoatem în faţă valoarea. Nu cred că vom putea ajunge undeva dacă nu avem valori” – a fost de părere Mihai Golescu
Şi Traian Ulmeanu a punctat pe acest subiect: „După părerea mea o lege a presei se poate face, dar foarte greu. Legea nu poate ieşi decât când cei doi poli (politicienii şi ziariştii) sunt într-un echilibru. O asemene lege i-ar obliga şi pe ei să ne respecte mai mult decât o fac şi să aibă faţă de noi o altă atitudine. Spre exemplu, în toate campaniile mă trezesc salutat până în pământ de către politicienii din Argeş. S-a terminat votul, aceiaşi oameni (aproape toţi) îmi întorc capul. În ceea ce ne priveşte pe noi, nu există solidaritate de breaslă. Din acest motiv, fiecare aripă vrea legea ei. Ne privim cu suspiciune şi rareori ne întâlnim la aceeaşi masă. Ne întâlnim doar când drepturile noastre economice sunt afectate, lezate. Noi nu putem face o lege a presei pentru că hiperbolizăm ideea că suntem a patra putere în stat. Sigur, suntem a patra putere, dar această putere trebuie şi ea exercitată cu bun-simţ, or – din interiorul presei – vreau să spun un lucru care nu convine poate celorlalţi colegi: ne-am transformat în procurori. Presa a devenit un nou DNA, presa desface familii. Eu sunt de partea scrisului «nutritiv». După ce citesc un ziar, cu ce idei am rămas? Ce mă hrăneşte pe mine din această foaie pe care o citesc?”
„Împărtăşesc ceea ce spun distinşii mei colegi, dar eu am şi o altă concepţie, puţin nuanţată. Eu nu militez neapărat o lege a presei, ci nişte reguli foarte bune, dincolo de cele deontologice: nu i-aş lăsa pe toţi neaveniţii în presă, aş atesta gazetarul. Acum, legitimaţiile se fac la xerox, fiecare îşi face aşa ceva. Atestatul ar însemna întrunire a unor condiţii, spun eu, elementare: să ai o şcoală, pentru că totul pleacă de la cultură, de la educaţie. Lipsa de cultură a multor aşa-zişi gazetari duce la toate nenorocirile astea. Eu lucrez cu ei şi îmi dau seama imediat de redactorul care e educat, care are cultură şi pe care mă pot baza” – este de părere Gabriel Lixandru.
„Fac parte din comisia de atestare a UZP (Uniunea Ziariştilor Profesionşti) şi chiar asta fac: atestare profesională. Nu oricine ţine creionul în mână poate să şi scrie. Sau poate să scrie, dar pune virgulă între subiect şi predicat. Nici asta nu ar fi o mare nenorocire, că sunt şi alţii care citesc şi nu bagă de seamă greşeala asta, ideea e că el crede că-i judecă pe ceilalţi. Iar asta e cea mai dăunătoare idee: faptul că nu ţi-ai asumat minimul de valori după care să te ghidezi” – a precizat Mihai Golescu.
Tiraje de… speriat
„Sunt foarte dezamăgit de comportamentul colegilor mei din presa locală. Motivul şi dovada cea mai bună au fost acum la alegeri. Au pus unii nişte tiraje de speriat, de 15 ori mai mari decât cele reale. Şi atunci, cu cine ne adunăm să facem o presă cât de cât model, o presă care să aibă ca nord moral bunul-simţ?” – a întrebat retoric Mihai Golescu.
Nu suntem perfecţi
„Noi am discutat aici despre principii. Să nu creadă telespectatorii că suntem deasupra meseriei şi dovedim dispreţ faţă de ceilalţi. Nu, suntem nişte ziarişti ajunşi la o vârstă şi experienţă care pot să-şi exprime un punct de vedere cât mai apropiat de esenţa meseriei.”
„Le transmit tuturor că noi vom continua să fim corecţi, echilibraţi şi, într-un cuvânt, profesionişti” – este mesajul redactorului-şef, Gabriel Lixandru.
„Nu ştiu dacă am reuşit mereu să scoatem valori în faţă, dovadă că unii chiar nu au ajuns nicăieri. Dar am făcut totul cu bună credinţă” – a conchis Mihai Golescu.
George OLTEANU
