O carieră de câteva decenii începută în 1970 la un dispensar din Moldova, continuată după multe examene dure promovate fără pile şi plagiate cu escale în clinici universitare, spitale şi policlinici îmi conferă expertiza profesională, dar şi obligaţia civică de a spune lucrurilor pe nume: criza morală prin care trecem a afectat profund şi sistemul sanitar în ansamblul său.

Niciodată nu a fost aşa de rău. De la brancardieri şi asistenţi medicali, până la rezidenţi, şefi de secţie şi profesori universitari, lumea lucrează sub presiune şi ai senzaţia că eşti într-un balamuc. S-a ajuns la asta pentru că de ani buni toate relele petrecute într-un sistem sanitar mereu subfinanţat sunt atribuite unui corp medical identificat îndeosebi de televiziuni ca unul compromis, slab pregătit profesional, şpăgar fără scrupule, care o ţine din malpraxis în megamalpraxis şi la Strehaia, şi în renumite clinici universitare.

Iar pentru că românilor nu este nevoie să le spui de multe ori asta, zilnic se ajunge la agresiuni verbale şi fizice împotriva corpului medical în secţiile de primiri urgenţe din spitale, la medicii de familie, în policlinici şi chiar în cabinete private.

Ai nevoie de nervi de oţel ca să rezişti veşnic la ţipete, vociferări, ameninţări, istericale, reproşuri, invective, jigniri şi buluceală la uşile cabinetelor, precum la cozile de pe vremuri când „se băga” ceva în alimentare.

Prea mulţi români nu au cei şapte ani de acasă şi sunt mereu cu capsa pusă pe medici şi pe cadrele medii, în virtutea aberaţiei pe care o ţipă cu năduf: „Trăiţi din banii noştri!”

Distribuie pe Facebook