Aş fi vrut să scriu, pe larg, căci necesită, despre sacrificiile care au stat la baza actului Marii Uniri. Aş fi vrut să scriu despre ce a însemnat „Regele de oţel”, Carol I, al doilea fiu al prinţului Carol Anton, despre Ferdinand Întregitorul, despre „leoaica” Regina Maria în faţa „tigrului” Clemenceau, despre Brătieni, mari bărbaţi de stat şi aş fi vrut, de asemenea, să nu uit despre testamentul lui Ştefan cel Mare, din „Apus de soare”, de Barbu Ştefănescu Delavrancea. Aş fi vrut să-l opun gesturilor reprobabile ale unor politicieni la o asemenea de zi de importanţă capitală pentru neamul românesc – Marea Unire.
Parcă-l ascult şi acum, când scriu,… pe Ştefan cel Sfânt al lui Delavrancea: „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este a noastră, ci a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor”.
Mulţi politicieni, sărmani epigoni, se poartă cu noi, cu România, cu ţara lăsată de Brătieni şi de alţi înaintaşi vrednici în istoria neamului, de parcă ţara ar fi captivă în mâinile lor şi Istoria ar fi început şi s-ar încheia cu ei.
Păcat că certificatul de naştere al României Mari a fost murdărit de declaraţii, comportamente iresponsabile, acte suburbane şi micimi electorale!
Trebuie să ne întrebăm mereu de ce regele Ferdinand l-a numit pe I.C. Brătianu „zodia bună a României” şi de ce nu putem, totuşi, să punem sub „zodie bună” un politician post-decembrist. Şi, apoi, să ne întrebăm de ce României i se răpesc, uneori mai mult, alteori mai puţin, şansele în devenirea sa ca ţară europeană de primă mărime (nu neapărat ca teritoriu!)
Îmi amintesc – şi se potriveşte foarte bine în acest context – ce se spune despre „dirijori”. Şi se aplică, din ’89 încoace, şi la cei care au avut de-a lungul timpului puterea, adică „pupitrul”: „Dacă Simfonia a IX-a este dirijată de un prost dirijor, nu înseamnă că nu este monumentul muzicii”.
România a avut şi are potenţial, dar cine o preţuieşte, ca un veritabil român?
Politicienii din judeţul Argeş au, din punct de vedere moral, un mare handicap: înaintea lor, au făurit istoria mari bărbaţi ai locului. Aş aminti aici, fără să am însă o judecată exhaustivă (m-am ferit mereu de sentinţe, de evaluări subiective), pe cei patru fraţi Goleşti şi familia Brătienilor.
Doamne, cât de actuale sunt versurile din cupletul lui Constantin Tănase, din 1947. Să cităm: „Ne-am trezit din hibernare!/ Şi-am strigat cât am putut:/ Sus Cutare! Jos Cutare!/ Şi cu asta ce-am făcut?” (…………..)
„Traversăm ani grei de criză,/ Leul iar a decăzut,/ Cresc întruna taxe-accize/ Şi cu asta ce-am făcut?” Eu zic că, la această întrebare, trebuie să răspundă politicienii, că, altfel, gureşi sunt!
