Agenţi din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru infracţiunile de loviri sau alte violenţe, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, ocazie cu care au încătuşat doi tineri din judeţul Braşov.
Este vorba despre Claudiu Nicolae C., de 22 de ani, din comuna Viştea, respectiv Gabriel Vasile C., de 21 de ani, din oraşul Victoria. Din verificări a rezultat că, în cursul serii de 23 august, împricinaţii, care erau băuţi zdravăn, se aflau pe o stradă din Rucăr. Pe fondul consumului de alcool li s-a pus pata, cum se zice, pe un rucărean în vârstă de 47 de ani, pe care l-au luat la bătaie.
Totodată, braşovenii cu pricina au ameninţat că acte de violenţă alte persoane care au vrut să intervină pentru aplanarea conflictului. După administrarea probatoriului, cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei ergeşene. Ei urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă.