Societatea APĂ CANAL 2000 SA Piteşti anunţă că, pentru a veni în întâmpinarea utilizatorilor care doresc branşarea individuală la nivelul condominiilor, costurile proprii iniţiale aferente execuţiei unui distribuitor de apă rece pentru cinci beneficiari vor fi suportate de Apă Canal 2000 SA, aceste costuri urmând a se amortiza pe măsură ce se vor primi noi cereri de branşare. Astfel, primul solicitant va plăti numai cota sa parte din preţul achiziţiei şi montării distribuitorului, iar amortizarea ulterioară a sumelor de la ceilalţi beneficiari nu va mai intra în sarcina acestuia.
Prin această măsură se urmăreşte corelarea consumului real cu cel facturat, reducerea pierderilor de apă şi apă nefacturată, creşterea satisfacţiei utilizatorilor şi a eficienţei operatorului.
Beneficiarii serviciului de apă care locuiesc în condominii şi care doresc contorizare individuală se pot prezenta la Ghişeul unic al societăţii Apă Canal 2000 SA, din bulevardul I.C. Brătianu nr. 24A, în vederea solicitării branşării individuale la reţeaua publică de apă în condiţiile menţionate anterior. Celelalte prevederi şi cerinţe privind branşarea individuală în condominii nu se modifică.