După cum v-am informat, ieri, agenți ai Secției Rurale Lunca Corbului au oprit în trafic un autoturism care circula pe raza comunei Săpata. S-a constatat că în autoturism se aflau patru indivizi, trei câini din rasa ogar și, în portbagaj, cadavrul unui animal sălbatic. Mai exact, un căprior.
Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș și doi indivizi dintre cei patru au fost reținuți, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic.
Aceștia sunt Nicolae R., de 49 de ani, din Săpata, respectiv Stelică D., de 31 de ani, din comuna Bradu. Prezentați instanței, s-a luat decizia de a-i plasa sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Ceilalți doi, anume Adrian G., de 34 de ani și Cătălin B., de 22 de ani vor fi cercetați în stare de libertate. Ambii sunt din Pitești.